Valentin Naumescu: “Se rupe Occidentul între Noua UE (Germania-Franța) și NATO II (SUA-Polonia)? Câștigă Trump în Europa Centrală ce a pierdut în Europa de Vest?”

Email Imprimare PDF

14_valentin_naumescu
Așa cum era de așteptat, vizita lui Donald Trump în Polonia a fost un succes de imagine pentru cei doi președinți conservatori, care traversează perioade de contestare puternică în țările lor, dar și pe plan internațional (Trump are o rată de aprobare publică puțin peste 40% în Statele Unite, 11% în Germania şi 22% în Marea Britanie, iar Andrzej Duda și guvernarea PiS se confruntă cu proteste masive în Polonia, respectiv cu critici severe la Bruxelles și cu perspectiva sancțiunilor la nivelul Uniunii Europene, la fel ca și Ungaria, pentru sfidarea unor decizii ale Consiliului European), scrie Profesorul Valentin Naumescu pe www.contributors.ro, preluat de Romanian Global News.

• Fractura Europa de Vest-SUA a fost foarte inspirat speculată de Donald Trump iar descinderea spectaculoasă, discursul dramatic, care a atins coarda de sensibilitate a polonezilor și a provocat ovațiile mulțimii, precum şi promisiunile solemne făcute în faţa monumentului dedicat rezistenţei eroice a polonezilor împotriva naziştilor (interesantă alegere), par să indice o nouă abordare strategică a Statelor Unite, constând în consolidarea prezenței americane în Europa Centrală și exploatarea curentului conservator-naționalist-protecționist apărut la nivelul Grupului de la Vișegrad (în special în Polonia și Ungaria), combinat cu o anumită rezistență regională în creștere față de dominația nucleului franco-german asupra instituțiilor și politicilor Uniunii Europene;

• Faptul că Donald Trump este prost receptat în Europa de Vest (Germania, Franța etc., chiar și în Marea Britanie, unde și-a amânat, se pare, vizita pentru anul viitor) nu mai e demult o noutate, în schimb asigurările lui Trump că „va apăra Europa Centrală" (sesizăm diferența de nuanță) și oferta insistentă de gaz natural lichefiat (NLG) transportat peste Atlantic, ca alternativă la gazul rusesc adus de Germania prin Nord Stream 2, sau delegația de oameni de afaceri americani care se anunță în toamnă în România, toate acestea dau semnalul unei reorientări a Statelor Unite spre Europa Centrală;

• Reinventarea faliei dintre "vechea Europă" și „noua Europă", în fond o reluare a conceptului fostului secretar republican al Apărării, Donald Rumsfeld, care a scandalizat Franța și Germania în 2003, cu ocazia refuzului acestora din urmă de a susține Statele Unite în campania militară din Irak, nu este un semn bun nici pentru Uniunea Europeană, nici pentru NATO;

• Tentația vest-europenilor de a refuza continuarea supremației politice americane post-1945 pe continent și de a se autonomiza de Statele Unite, reflectată în mai multe declarații ale președintelui Comisiei Europene și ale altor importanți lideri politici vest-europeni în ultimii 2-3 ani, augmentată în 2016 de Brexit și de alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, va duce, după toate probabilitățile, la adoptarea noii politici a Apărării Europene, cu toate riscurile de slăbire a NATO care decurg de aici, indiferent de asigurările care ni se dau din toate părțile că cele două structuri vor fi complementare. Nu vor fi complementare, pe termen lung, ci vor intra în competiție, în principal din considerente financiare (achiziţiile militare);

• România şi Polonia, de exemplu, au înţeles rapid despre ce este vorba în politica externă a lui Trump, anunţând cumpărarea de rachete americane Patriot (am scris despre asta chiar înaintea primirii preşedintelui la Casa Albă), şi au beneficiat imediat de „favorurile" politice ale lui Donald Trump, ceea ce, pe o logică simplă de tipul „plăteşti şi stai în faţă" mi se pare corect;

• America nu se va lăsa împinsă afară din Europa, din rațiuni geopolitice și strategice de ordin global, iar soluția va fi mutarea centrului de greutate al intereselor americane din Europa de Vest, unde își stabilise bazele după al Doilea Război Mondial, în Europa Centrală, neîncrezătoare în garanțiile de securitate europene (altminteri inexistente);

• Europa Centrală este o investiţie strategică mai ieftină pentru America în vremurile de astăzi, mai accesibilă și mult mai dispusă la acceptarea dominației americane, în plus mult mai temătoare, având în coastă amenințarea istorică ireductibilă a Rusiei;

• Ce șanse de afirmare are Inițiativa celor Trei Mări, al cărei lider informal se doreşte Polonia, anunțată în august 2016 dar lansată recent cu succes la Varșovia, formată din 12 state central-europene cuprinse între Mările Baltică, Neagră și Adriatică, de a deveni o forță politică și economică redutabilă și mai ales coerentă pe plan european, între Germania și Rusia? Cât de mult este dispusă America să susțină Europa Centrală, în ideea (evident, nemărturistă) de a deveni o contrapondere la nucleul franco-german al Uniunii Europene?

*

Puțini au crezut, în entuziasmul postcomunist din 1990, când începea apropierea Est-Vest și integrarea celor două jumătăți ale continentului, separate de Războiul Rece și de decalaje de dezvoltare și cultural-educaționale profunde, că falia săpată de Cortina de Fier se va dovedi atât de rezilientă și că va reuși, după aproape trei decenii de integrare europeană extinsă, să iasă din nou la suprafață. Triumful târziu al diferențelor și identităților, reale sau închipuite, apasă greu politica Europei de astăzi, bântuită din nou de marota suveranităţii.

De data aceasta, falia europeană Vest-Est reapare pe un continent pacificat, unificat și prosper, într-un Occident care a câștigat toate războaiele, dar e pe cale de a pierde pacea și de a fi erodat de clivaje interne surprinzător de corozive, alimentate copios de duşmanii ordinii liberale, din interior şi din exterior. Apariția curentului naționalist-conservator-protecționist, în special în Polonia și Ungaria (dar care, să recunoaștem, mijește deja și pe la noi, în diverse versiuni anti-corporatiste/anti-globaliste/anti-americane/anti-liberale/anti-europene), are unele explicații istorice și culturale, posibil și unele temeri economice ale unei clase submijlocii care își vede identitatea, siguranța și confortul altminteri mediocru la care a ajuns mai degrabă în statul-național tradițional decât într-o Europă liberală și într-o lume deschisă, globală. Curentul de care vorbim este întreținut totodată de competiția politică locală, în care, după ani buni de guvernări cu orientare generală liberală, de centru-dreapta sau centru-stânga, platformele care au propulsat aceste țări spre integrare occidentală s-au erodat, lăsând locul tentațiilor autoritariste și intoleranței, bine ascunse sub carisma noii generații de lideri.

De câțiva ani, Polonia se pare că nu mai acceptă roluri secundare în Uniunea Europeană, în care centrele de decizie să fie în alte capitale, iar noutatea de anul acesta este că nici Germania și Franța, la rândul lor, nu mai acceptă împotrivirile (sfidările) Europei Centrale, fie că vin dinspre Varșovia, Bratislava sau Budapesta. Același nucleu franco-german, căruia îi datorăm, în mare parte, existența Uniunii Europene extinse de astăzi, nu mai acceptă nici supremația politică a Statelor Unite în Europa. Ce poate ieși așadar de aici, din această combinaţie de orgolii şi antipatii?

Cea mai firească realiniere care ar putea apărea din cele două clivaje (cel european, și cel euro-atlantic) ne-a fost sugerată de summitul de la Varșovia al Inițiativei celor Trei Mări, la care a participat și președintele Trump. Europa de vest, sub coordonarea Germaniei și Franței, inițiază din toamnă reforma Uniunii Europene, centrată pe Zona Euro, care va introduce, printre altele, sancțiuni mai clare pentru statele „deviaționiste", întâmplător sau nu state non-Euro, mergând până la reducerea accesului la fondurile europene pentru încălcarea statului de drept etc.

Polonia și Ungaria vor continua să se opună Bruxellesului (practic, nucleului dur franco-german), căci pe această opoziţie se bazează, de fapt, suportul politic intern al regimurilor de la Varşovia şi Budapesta, aflate în căutarea unui nou mandat. Dacă ar ceda acum în faţa Uniunii Europene, partidele de guvernământ din Polonia şi Ungaria şi-ar pierde votanţii în alegerile din 2019 (Polonia), respectiv primăvara lui 2018 (Ungaria). Este un cerc vicios în care au intrat guvernările iliberale de la Varşovia şi Budapesta. Pe de altă parte, Statele Unite simt oportunitatea și își consolidează influenţa şi prezența strategică, inclusiv militară și economică, într-o Europă Centrală debusolată, prinsă între Germania și Rusia. Discuţia este şi mai complicată în Ungaria, unde antisemitismul în creştere şi reacţia pe măsură a lobby-ului evreiesc din Statele Unite îl ţin la distanţă pe Viktor Orbán de Donald Trump.

Pentru a răspunde la întrebarea din punctaj, voi spune direct că, deşi la prima vedere pare o idee interesantă, cu potenţial politic şi economic, nu cred prea mult în şansele Iniţiativei celor Trei Mări de a deveni o forţă coerentă şi redutabilă în Europa, o contrapondere la nucleul franco-german.

În pofida startului spectaculos, şi a susţinerii acordate de preşedintele Trump, „grupul celor 12" se va dovedi în câţiva ani o iniţiativă „fâsâită" şi lipsită de relevanţă practică, pentru că:

- Motivaţia politică şi strategică din subsidiar, aceea de a contrabalansa puterea şi influenţa Germaniei şi Franţei în Uniunea Europeană, nu este suficient de coezivă şi nu animă în egală măsură cele 12 ţări;

- Dorinţa Poloniei de a se aşeza în fruntea Iniţiativei va fi respinsă de alte state (de exemplu, s-a respins propunerea de a se crea un secretariat permanent, ca prim pas al instituţionalizării formatului);

- Chiar dacă pare să se bazeze pe vechea propunere poloneză a Intermarium (mareşalul Józef Pilsudski, 1918-1919), proiectul de astăzi va eşua, ca şi cel de acum 100 de ani, tot datorită fragmentării şi intereselor diferite ale numeroaselor state din regiune, în general mici şi dependente, conectate prin mii de fire văzute şi nevăzute de marile puteri vest-europene, ceea ce va face finalmente imposibilă coagularea unei voinţe politice unite, separate de centrul de putere de la Bruxelles;

- Regiunea în sine nu există, nici istoric, nici cultural, nici religios, nici economic, nici geopolitic. Este o ficţiune. Lituanienii nu trăiesc cu sentimentul că împart aceeaşi regiune cu croaţii, românii sau bulgarii;

- Afinităţile între statele membre sunt mici, ca să nu mai punem la socoteală că sunt şi ţări precum Ungaria, în care o parte semnificativă a societăţii trăieşte de un secol cu obsesia revizionismului în regiunea Europei Centrale;

- Diferenţele politice, economice, de viziune etc. ale statelor membre ale Iniţiativei sunt prea mari pentru a menţine unitatea pe termen lung a Grupului. Austria, de pildă, este o economie dezvoltată, foarte legată de Germania, în timp ce Bulgaria este mai degrabă ambivalentă şi cu destul de multe legături cu Rusia;

- Unele state sunt membre ale Eurozonei (Austria, Slovacia, Slovenia, Estonia), celelalte nu, iar legăturile în Zona Euro sunt infinit mai puternice decât conceptele geopolitice mai mult sau mai puţin artificiale;

- Colaborarea nord-sud, în cadrul acestei regiuni, este deficitară, până şi o simplă călătorie cu avionul între două capitale „dintre cele trei mări" (să zicem, Vilnius şi Sofia) făcându-se de obicei cu o escală în Germania sau Austria. Infrastructura şi interconectarea precară nu încurajează rutele directe de colaborare, ci pe cele intermediate de Germania;

- În situaţii decizionale concrete, în care o organizaţie dintr-un stat membru al Iniţiativei va avea de ales între o colaborare economică (ex.: licitaţii, contracte) sau de altă natură (culturală, academică etc.) cu Germania sau Franţa şi una cu Bulgaria sau Letonia, oare ce va alege?

- Instabilitatea şi contestarea internă şi externă a unor regimuri politice din regiune, precum cele deja menţionate din Polonia şi Ungaria, va împiedica Iniţiativa să strângă rândurile dincolo de schimburile de amabilităţi şi declaraţiile cu caracter general;

- Îşi mai aminteşte cineva de Forumul Mării Negre, lansat cu multă pompă la Bucureşti, în 2006? Tot o ambiţie regională a unui stat din liga a doua europeană a fost şi acela. Nu mai ştiu dacă a trecut de ediţia a doua;

- Susţinerea economică a Statelor Unite se va dovedi limitată şi insuficientă pentru a menţine coerenţa şi atractivitatea Iniţiativei, ofertele care vor veni de peste Atlantic dovedindu-se, în majoritatea lor, fie prea scumpe (gazul natural lichefiat), fie dezavantajoase (gen autostrada Bechtel), fie prea mici, mai degrabă experimentale (vezi Ford la Craiova).

În fine, nu spun, prin enumerarea de mai sus, că dorinţa celor 12 state dintr-o regiune altminteri eterogenă, de a se întâlni anual într-un format de dezbatere, în care unul sau altul dintre preşedinţi sau premieri doreşte să îşi facă şi ceva imagine internă sau europeană de lider regional, ar fi neapărat greşită. Acesta este baletul politico-diplomatic uzual. Dar nu cred în şansele formatelor regionale extinse, cu mulţi membri, mai ales în partea noastră de lume, de a propune şi susţine pe termen lung mari viziuni comune. Cred mai mult în formatele mici, de 2-3-4 state cu afinităţi culturale şi politice certe, care, ca parte a Uniunii Europene, îşi propun să facă ceva concret în comun: o autostradă, o companie într-un domeniu specific, un consorţiu academic, un institut de cercetări, un circuit turistic etc.

Nu pun la îndoială oportunitatea şi succesul ediţiei a doua a summitului, de anul viitor, din România. Iniţiativa celor Trei Mări este încă la început şi are suflu, mai ales pe fondul clivajelor menţionate, european şi euro-atlantic, care sunt însă conjuncturale. Dar, dacă vrem o evaluare riguroasă a impactului acestui proiect, ar trebui să vorbim după ediţia a cincea sau a zecea. Dacă asemenea ediţii vor mai exista.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.