Conferința preoțească „Martiri şi mărturisitori români din închisorile comuniste

Email Imprimare PDF

19_biserica_sfantul_nectarie_tamaturgul_din_cosladaConferința preoților ortodocși români din Protopopiatul Madrid Est a avut loc pe 15 martie în Biserica Sfântul Nectarie Taumaturgul din Coslada, transmite Basilica.ro, preluat de Romanian Global News.

În deschiderea lucrărilor din 15 martie 2017, cei nouă preoți din protopopiat au oficiat Liturghia Darurilor înainte sfințite și o slujbă de pomenire a martirilor români, informează Pr. George Cimpoca, protoiereul Protopopiatului Madrid Est.

În prima parte a conferinței, Pr. Emilian Geabana, din Parohia Sfântul Cuvios Ioan Casian – Guadalajara a susținut prezentarea Martiri şi mărturisitori români din închisorile comuniste.

Martirii şi mucenicii care au trecut prin temnițele comuniste au pierdut aproape totul în lumea aceasta, dar au câștigat totul în perspectiva veșniciei. Ei sunt cei care și-au învins prigonitorii și torționarii, răsplătindu-le ura cu iertare și brutalitatea cu blândețe, a subliniat Pr. Emilian Geabana.

În continuare, Pr Sergiu Adrian Covaci, Consilier economic al Eparhiei, a prezentat noul program parohial de contabilitate şi obligaţiile fiscale ale parohiilor către statul spaniol.

La final au fost analizate aspecte privind îmbunătăţirea slujirii preoţeşti. S-a discutat despre prestația și ținuta liturgică, dar și despre viața personală a păstorilor de suflete.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.