Omagiu lui Dinu Lipatti la Seattle cu Alexandru Tomescu și Angela Drăghicescu. Proiect al ICR New York

Email Imprimare PDF

19_dinu_lipatti
Personalitatea lui Dinu Lipatti (1917-1950) ocupă un loc central în cultura română, dar depășește frontierele țării, plasându-se pe aceeași orbită cu Enescu, Brâncuși, Eliade....Peste tot în lume, chiar și pe continentele unde nu a putut să ajungă în scurta sa existență, artistul român a fost considerat ca unul dintre cei mai mari interpreți ai primei jumătăți a secolului XX. Pianist, compozitor și profesor, discipol și continuator al stilului enescian, Dinu Lipatti reprezintă un simbol al perfecțiunii pianistice, care, dacă nu ar fi dispărut prematur, la numai 33 de ani, ar fi schimbat cu siguranță cursul istoriei interpretative, transmite Romanian Global News.

Pianistul avea nu numai o viziune profetică a evoluției tehnicii pianistice și a artei interpretative, ci și calități umane cu totul excepționale, puse în valoare de o muncă asiduă, metodică și profundă. Numit de marea pianista Clara Haskil drept "un om stânjenit de propriul geniu", Dinu Lipatti strălucește, într-adevăr, ca un muzician de geniu pe firmamentul artei muzicale românești și universale. După 100 de ani de la nașterea sa, amintirea lui rămâne una legendară și incredibil de vie și de luminoasă.

Doi muzicieni de renume internațional, violonistul Alexandru Tomescu și pianista Angela Drăghicescu, aduc un omagiu legendarului pianist și compozitor Dinu Lipatti, cu ocazia centenarului nașterii, printr-un concert extraordinar, care prezintă muzica sa alături de a altor compozitori celebri: Bach, Beethoven, Bartok și Gershwin. Programul include astfel o piesă a lui Lipatti rar ascultată, care va interpretată în premieră la Seattle: Sonatina pentru vioară și pian.

Institutul Cultural Român din New York (ICRNY)are plăcerea de a prezenta:

OMAGIU LUI DINU LIPATTI

ALEXANDRU TOMESCU – vioară

ANGELA DRAGHICESCU – pian

Program:

J. S. BACH - Partita pentru vioară nr. 3 în Mi major, BWV 1006

L. van BEETHOVEN - Sonata pentru vioară și pian în Fa major, Op.24: Sonata primăverii

D. LIPATTI - Sonatina pentru vioară și pian, Op. 1 (premieră la Seattle)

B. BARTOK -Dansuri populare românești, Sz. 56, BB. 68

G. GERSHWIN - Trei preludii

Joi, 27 aprilie 2017, ora 19.00

BENAROYA HALL

200 University Street, Seattle, WA 98101

Mai multe informații: http://arcsproject.org/dinu-lipatti

Violonistul Alexandru Tomescu (n.1976, București) a studiat la Conservatorul "George Enescu" din București, cu Ștefan Gheorghiu, și apoi în Elveția, cu Tibor Varga, și în SUA, cu Eduard Schmieder. Revenit în România, s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale, dorind să demonstreze că muzica clasică este o fereastră spre armonia cu sine şi cu celălalt, şi că fiecare merită şansa de a o explora. A susținut concerte în săli de prestigiu, precum Théâtre des Champs Elysées din Paris, Metropolitan Art Space Tokyo și Carnegie Hall din New York, sub bagheta unor mari dirijori, precum Valery Gergiev, Kurt Masur și Christoph Eschenbach. A câștigat cele mai mari competiții muzicale ale lumii, de la Concursul "Paganini" sau "Marguerite Long-Jacques Thibaud", la Concursul Internaţional de vioară "George Enescu". Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care i s-a încredințat pentru un timp vioara Stradivarius "Elder-Voicu", în 2007, a fost acela de a familiariza un public cât mai mare cu sunetul splendidului instrument. În 2013, a câştigat, pentru a doua oară, în urma unui concurs național organizat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, dreptul de a cânta pentru următorii cinci ani pe celebra vioara Stradivarius. La Turneul Internațional Stradivarius "EXPERIENCE 2.0" din 2016, a abordat creațiile compozitorilor Bela Bartok, Serghei Prokofiev și Vasile Filip, După o serie aproape neîntreruptă de concerte desfăşurate în România și în lume, numele violonistului și cel al viorii sale au devenit sinonime perfecte.

Mai multe informații: http://www.alexandrutomescu.com/en/02-bio/bio-en.html

Pianista Angela Drăghicescu (n. 1981, Bucureşti) a apărut în concerte solo şi de muzică de cameră în SUA, Canada, Asia şi Europa. Recunoscută pentru sensibilitatea şi abilitățile ei muzicale excepţionale, are o activitate bogată, atât ca pianist solo, cât şi în calitate de colaborator. Ca pianist, a lucrat cu orchestre de renume, precum Baton Rouge Symphony, Acadiana Symphony, LSU Wind Ensemble, UT Symphony Orchestra, Round Top Festival Orchestra şi Hot Springs Festival Orchestra. Susținătoare a muzicii compozitorilor americani, ea a colaborat la mai multe CD-uri sub bagheta dirijorului Edwin Outwater, director muzical la Kitchener-Waterloo Symphony din Ontario, Canada. Printre alte colaborări de prestigiu ale artistei se numară cele cu Frank Huang - concertmaestrul de la New York Philharmonic, violinistul Brian Lewis, Peter Bond - trompetistul de la Metropolitan Opera Orchestra sau violoncelistul David Requiro. În iulie 2016, pianista a debutat la Carnegie Hall (Weill Hall), într-un concert cu lucrări ale compozitorului american William Bolcom. În prezent, Angela Drăghicescu predă acompaniament și muzică de cameră la University of Puget Sound din Tacoma, statul Washington, fiind și unul dintre acompaniatorii oficiali ai Concursului Internațional „George Enescu". Teza sa de doctorat, "Redescoperirea lui Nicolae Bretan: ghid pentru liedul românesc", este primul manual de dicție românească în limba engleză, oferind străinilor posibilitatea de a se documenta cu privire la liedul românesc.

Mai multe informații: http://concurs.festivalenescu.ro/ro/artist/angela-draghicescu/

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român din New York (ICRNY), în parteneriat cu American Romanian Cultural Society (ARCS) din Seattle și cu sprijinul Romanian American Society of Washington State (RO-WA).

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.