În sfârșit bustul lui Ștefan cel Mare instalat în Nordul Bucovinei. Românii din Oprișenii Hlibocii l-au adus pe Ștefan cel Mare în inima satului și-n sufletul Bucovinei

Email Imprimare PDF

21_stefan_cel_mare_bustBravii gospodari și vrednicii români din pitoreasca localitate Oprișeni, raionul Hliboca au înscris în istoria nordului Bucovinei o pagină nouă și de neuitat. De la proclamarea independenței statului ucrainean, comunitatea românească din regiunea cernăuți își dorea foarte mult să ridice în Codrii Cosminului Statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt. N-au reușit, întrucât autoritățile ucrainene nu le-a permis românilor bucovineni să-și vadă acest vis împlinit, căutând numeroase motive și adunând zeci de semnături împotriva acestei frumoase initiative, transmite Vitalie Zâgrea pentru BucPress, preluat de Romanian Global News.

În cea de-a treia zi de Paști, visul de altă dată al românilor bucovineni a devenit realitate. Grație unor vrednici români din nordul Bucovinei, între care se numără Ilie Bezușco, Dumitru Covalciuc, Dragoș Olaru, Nicolae Bodnariuc, Radu Bezușco și Mircea Semco, chipul turnat în bronz al Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt va fi dezvelit în inima satului Oprișeni, raionul Hliboca, regiunea Cernăuți, pe strada care-i poartă numele. Autorul bustului este regretatul sculptor român din nordul Bucovinei Dumitru Gorșcovschi, iar arhitectul Complexului memorial, care va fi ridicat aici, este domnul Valeriu Rotar.

Evenimentul istoric a avut loc pe 18 aprilie 2017, la orele 12.00, când un sobor de preoți în frunte cu parohul bisericii din localitate Vasile Pauliuc, protopopul raionului Storojineț - Vasile Covalciuc, protopopul raionului Hliboca – Ioan Gorda, preotul Gheorghe Covalciuc și alții au oficiat un serviciu divin și au sfințit bustul Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.

La manifestările culturale au participat autoritățile locale în frunte cu primarul satului domnul Nicolae Popovici, reprezentanți ai Consulatului General al României la Cernăuți, parlamentarul român Grigore Timiș din Rada Supremă a Ucrainei, liderii asociațiilor românești din regiunea Cernăuți și presa locală.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.