Şcoala de vară pentru români din comunități istorice și Basarabia, la Satu-Mare

Email Imprimare PDF


În perioada 10-15 iulie 2017, la Satu-Mare se desfăşoară cea de-a XIII-a ediție a Şcolii de Vară organizată de către Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române - Filiala Cluj, sub genericul "Provocările istoriei ca știință și disciplină de învățământ la începutul mileniului trei", transmite Romanian Global News citând o corespondență primită la redacție.

Au adresat cuvinte de salut Acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula, Csaba Pataki, preşedintele Consiliului Judeţean Satu-Mare, Gabor Kereskenyi, primarul municipiului Satu-Mare, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorectorul UBB, Felician Pop, managerul Muzeului Judeţean Satu-Mare.


În jur de 60 de profesori români din state învecinate României în care trăiesc membri ai comunităţii istorice româneşti (Republica Moldova, Ucraina, Serbia și Ungaria), participă la acest program. Școala de vară este organizată în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și cu Muzeul Județean Satu Mare, finanțator principal fiind Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Deschiderea oficială a școlii de vară a avut loc marți, 11 iulie, la Muzeul Județean.

Consulul general al României la Jula, Ungaria, Florin Trandafir Vasiloni, a salutat participanţii, adresându-le invitaţia de a transmite mai departe faptul că România este o țară puternică şi stabilă: "Cred că această şcoală de vară este un demers de bun augur, care a ajuns la o cifră care impune respect. Mă bucur foarte mult să găsesc la această conferință profesori, tineri care se implică în căutarea și identificarea unor soluții pentru păstrarea identității culturale, lingvistice, etnice și religioase a comunităţilor româneşti din diaspora istorică, la prezervarea ideii de apartenenţă la naţiunea română a etnicilor români care trăiesc în state care se află situate în jurul şi în apropierea României. Este foarte important ca fiecare dintre dumneavoastră să duceți înapoi în locurile de unde ați venit ideea unei Românii puternice, a unei Românii consolidate, a unei Românii frumoase, să vă mândriți întotdeauna cu țara mamă, cu țara acolo unde mulți dintre voi în viitor vă veți regăsi leagănul, menirea, succesul sau indiferent ce altceva bun vă propuneți".

"A vorbi despre identitate națională astăzi poate să fie un act de curaj pentru că lumea trece printr-o perioadă de frământări și contestările la adresa acestei identități sunt multe și de mai multe feluri. Însă pentru că identitățile etnico-naționale există pe acest pământ, fie că ne place, fie că nu, trebuie să vorbim de ele", a declarat Academician prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babes-Bolyai și director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române.

Programul Școlii de vară cuprinde conferințe pe diferite teme din istoria României, susținute de specialiști din Satu Mare, Cluj-Napoca și Republica Moldova, lansări de carte, excursii la obiective culturale din județ și activități practice cu caracter didactic organizate cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare. Din Ungaria, participă la acest program două cadre didactice de la Liceul „Nicolae Bălcescu" din Jula, Tunde Cora Cefan şi Andreea Iova.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.