Agenți ai FSB-ului implicați în spălarea celor 22 miliarde prin băncile din R. Moldova

Email Imprimare PDF

19_agenti_fsb_implicati_in_spalare_de_baniÎn spălarea celor 22 de miliarde de dolari prin intermediul sistemului bancar din R. Moldova ar fi implicați unii agenți ai FSB-ului rusesc, informează agenția Reuters, care face referire la surse din cadrul organelor de drept din R. Moldova, scrie www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

61 de jurnaliști din 32 de țări ale lumii au intrat deja în posesia unor documente cu privire la beneficiarii acestor bani, pe ce conturi au ajuns, dar și persoanele implicate în așa-zisă „spălătorie rusească".

Citește și: BOMBĂ // „Spălătoria rusească" continuă să funcționeze în R. Moldova. În 2015 au fost spălate 10 miliarde de dolari

Novaia Gazeta informează că investigația respectivă va fi făcută publică pe 20 martie în mai multe țări ale lumii, inclusiv Rusia, R. Moldova, Ucraina, Marea Britanie, Finlanda, Danemarca, SUA, Italia, Olanda , Elveția etc.

Sursa citată mai scrie că, grație acestor documente, s-a aflat pentru ce s-au folosit 700 de miliarde de ruble. „Acești bani au fost folosiți pentru finanțarea unor partide din Europa sau pentru a plăti unele servicii de contrabandă", notează Novaia Gazeta.

De menționat că subiectul spălătoriei rusești a dus la răcirea relațiilor diplomatice între Chișinău și Moscova. Spicherul Andrian Candu și premierul Pavel Filip i-au transmis o notă ambasadorului Rusiei în R. Moldova, în care semnalează mai multe abuzuri ale Rusiei în raport cu oficialii din Parlament, Guvern, serviciile speciale și partidele coaliției de la guvernare din R. Moldova.

Toate aceste abuzuri, hărțuirea oficialilor moldoveni la intrarea în Federația Rusă și punerea lor sub monitorizare internațională au luat amploare odată cu avansarea de către anchetatorii moldoveni în investigațiile privind spălarea a 22 de miliarde de dolari prin Moldinconbank, bani proveniți din Federația Rusă, se arată în nota lui Candu și Filip.

În nota transmisă este semnalat și abuzul asupra ofițerilor moldoveni din instituțiile care au în gestiune ancheta menționată, aceștia fiind de asemenea subiecți ai comportamentului abuziv la intrarea în Federația Rusă. Doar în cazul unui angajat al MAI au existat nu mai puțin de 35 de intervenții abuzive asupra lui la intrarea sau la părăsirea unui aeroport din Moscova.

O altă îngrijorare exprimată este legată de lipsa totală de cooperare a instituțiilor de drept din Federația Rusă cu anchetatorii moldoveni în acest caz, precum și refuzul de a răspunde la comisiile rogatorii transmise de procurorii moldoveni în ancheta privind spălarea celor 22 de miliarde de dolari. Au fost încălcate în acest sens mai multe acorduri bilaterale, dar și acorduri internaționale la care Federația Rusă este parte.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.