Ce i-a spus ministrul Andreea Păstârnac ambasadorului Ucrainei la București?

Email Imprimare PDF

25_pastarnac_oleksandr_bankov
Urmare votării Legii Învățământului de către Rada Supremă a Ucrainei, ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, a avut pe 8 septembrie a.c., o întrevedere cu Ambasadorul Ucrainei la București, Oleksandr Bankov, la care au participat și reprezentanți din partea Ministerului Afacerilor Externe, transmite Romanian Global News citând un comunicat al MpRP.

 

Ministrul român și-a exprimat nemulțumirea față de noul text legislativ adoptat de forul parlamentar ucrainean, subliniind că, în versiunea finală, acesta aduce atingere dreptului comunității etnice române din Ucraina de a învăța în limba maternă.

Mai mult, adoptarea acestui act legislativ contravine angajamentului exprimat anterior de autoritățile de la Kiev privind posibilitățile de a sprijini învățământul în limba maternă pentru etnicii români și de extindere a cooperării bilaterale în domeniul educațional.

În context, ministrul român a subliniat deficiențele privind procedurile de adoptare a noii legi, susținând necesitatea efectuării tuturor procedurilor interne pentru a reexamina formula legislativă și a lua în considerare apelul comunității românești din Ucraina, susținut de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Totodată, a prezentat date privind situația concretă a învățământului în limba română din Ucraina, insistând că, după adoptarea noului cadru legislativ, se va restrânge și mai mult accesul etnicilor români la educație în limba maternă.

Susținerea dreptului la păstrarea identității lingvistice a tuturor românilor din Ucraina, precum și sprijinirea asociațiilor românești și a mass-media de limba română sunt o prioritate a ministerului, asumată atât prinProgramul de Guvernare, cât și prin Strategia națională pentru românii de pretutindeni 2017-2020.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.