Maia Sandu o dă la întors cu Unirea...

Email Imprimare PDF

23_maia_sandu
Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, recunoaște că în rândurile formațiunii pe care o conduce sunt mulți unioniști și că acest curent este împărtășit de o bună parte a cetățenilor R. Moldova, însă e de părere că nu e real de realizat acest deziderat astăzi sau mâine, așa cum promit unii, transmit www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

„Despre Unirea cu România... Noi am discutat lucrul acesta și la Congresul precedent. Noi tot timpul am spus că relațiile cu România sunt cele mai importante și avem în rândurile noastre mulți membri care împărtășesc dezideratul Unirii cu România. Acest lucru îl cunoaștem și știm că o mare parte sau o bună parte din cetățenii R. Moldova consideră că aceasta este soluția pentru a îndrepta lucrurile în R. Moldova", a declarat Maia Sandu în cadrul celui de-al doilea Congres PAS.

Totuși, lidera formațiunii spune că dânsa, la fel ca și noii membri ai Biroului PAS, consideră că realizarea acestui deziderat este ireal. „Noi, cel puțin membrii noului Birou PAS, considerăm că nu e real ca UE să permită unui stat membru să înghită un teritoriu care este corupt, divizat, care nu are stat de drept și toate păcatele pe care le mai are. Cei care cred și promit că pot să facă unirea astăzi sau mâine...își asumă această promisiune, dar noi o credem nerealistă", a subliniat politiciana.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.