Europarlamentarul Maria Grapini: România, prin istitutiile responsabile, nu are voie să-şi abandoneze semenii din Ucraina! Norica Nicolai: Doresc să îmi exprim totala dezaprobare și indignare cu privire la legea adoptată de Rada ucraineană

Email Imprimare PDF

23_maria_grapini_norica_nicolai
Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, a reacţionat, la Bruxelles, la informaţiile alarmante sosite din Ucraina, pe tema drepturilor minorităţilor, transmite Romanian Global News.

"România, prin institutiile oficiale si responsabile, nu are voie să-şi abandoneze semenii din Ucraina! Se naşte un precedent extrem de periculos, de neadmis! Convenţia Cadru pentru minorităţile naţionale este un document Biblie pentru toată lumea! Aceasta impune, clar şi apăsat, că statele se angajează să recunoască dreptul oricărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale de a învăţa limba sa maternă! Solicit autorităţilor române să se implice urgent în această chestiune, pe care o consider de o gravitate majoră! Preocuparea lor şi atât nu ajunge!", a declarat Maria Grapini.

MAE al României a remis un comunicat oficial în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de adoptarea noul act legislativ şi susţine că tema învăţământului în limba maternă pentru etnicii români din Ucraina se va afla prioritar pe agenda secretarului de stat Victor Micula, care se va deplasa la Kiev săptămâna viitoare.

Într-un comunicat trimis vineri PSnews.ro, europarlamentarul ALDE dă asigurări că va propune o rezoluție la Adunarea Parlamentară Euronest din luna octombrie pe această temă. (Euronest reprezintă un forum interparlamentar ce reunește atât legislativul comunitar, cât și parlamentele din Ucraina, Moldova, Belarus, Armenia, Azerbaidjan și Georgia.)

Redăm mesajul integral al Noricăi Nicolai, vicepreședintele al grupului ALDE din PE:

„Doresc să îmi exprim totala dezaprobare și indignare cu privire la Legea 3419-D, adoptată de Rada ucraineană, care prevede că sistemul de educație din această țară se va desfășura doar în limba de stat, ceea ce va duce la desființarea inevitabilă a tuturor școlilor cu predare în limbile minorităților naționale. Ucraina este o țară pe care cursul istoriei a îmbogățit-o cu un număr mare de minorități naționale, cea rusă, belarusă, românească, moldovenească, tătară, bulgară, poloneză, evreiască sau maghiară, iar diversitatea sa culturală nu poate fi omogenizată prin legi de tip pur populist, rupte de realitate.

Contextul politic internațional extrem de dificil, dar și angajamentele Ucrainei în relația sa cu Uniunea Europeană ar trebui să îl determine pe președintele Petro Peroșenko să reanalizeze oportunitatea unei astfel de legi, înainte de a o promulga. Normele europene, dar și cele internaționale obligă fiecare stat să aibă o conduită corectă față de minoritățile naționale, să le ofere dreptul de a-și conserva cultura și tradițiile, iar folosirea limbilor naționale în școli face parte din aceste prevederi.

Atrag atenția, pe această cale, că, în cazul în care Ucraina va persista în a aplica o astfel de legislație contrară drepturilor minorităților naționale, voi lua atitudine și voi propune o rezoluție pe această temă, în cadrul Adunării Parlamentare a Euronest, care se va desfășura la sfârșitul lunii octombrie la Kiev".

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.