Nou gest antiromânesc al Primarului maghiar din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad

Email Imprimare PDF

20_antal_arpad
Asociațiile, ligile și fundațiile din Sfântu Gheorghe, membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, au luat la cunoștință cu indignare de înlăturarea, din nou, a steagului tricolor de pe turla Primăriei, gest reprobabil și jignitor la adresa memoriei eroilor Armatei Române care au luptat pentru eliberarea orașului Sfântu Gheorghe de sub dominația străină, transmite Romanian Global News citând un comunicat de presă.

Este incalificabilă atitudinea primarului unui oraș din centrul României, care sub pretextul pretinsei respectări a legislației în vigoare, batjocorește un însemn național și umilește comunitatea românească locală și românii de pretutindeni. Îi reamintim pe această cale domnului primar, atât de preocupat de respectarea legalității la nivelul municipiului, că Drapelul Național, spre deosebire de alte drapele, potrivit aceleiași legislații, poate fi arborat oriunde pe teritoriul României și că nu încalcă sub nicio formă vreo prevedere legală.

Ca reprezentanți ai societății civile românești din municipiul Sfântu Gheorghe, nu mai putem suporta asemenea gesturi cu semnificație nostalgică, neorevizionistă și antiromânească. Pentru eliminarea grabnică a acestei stări de fapt, nefirești și de nepermis într-un stat european în care drepturile minorităților naționale sunt respectate și constituie model de bună practică, formulăm următoarele măsuri:

Solicităm imperativ domnului Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat, atât de preocupat de respectarea drepturilor minorităților naționale, să-l determine pe primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, membru în conducerea UDMR, să respecte legile Țării, simbolurile naționale și memoria colectivă a românilor.

Adresăm rugămintea tuturor primarilor orașelor și municipiilor din România să ia atitudine față de perpetuarea stării de umilire a memoriei eroilor Armatei Române și românilor din Sfântu Gheorghe, din județul Covasna și din întreg spațiul românesc.

În spiritul solidarității naționale, ne adresăm societății civile românești din Țară și de peste hotare, liderilor de opinie, reprezentanților mass media, să mediatizeze atitudinea sfidătoare a primarului și consilierilor locali de etnie maghiară, pentru a-i determina să revină la starea normală de fapt (arborarea steagului tricolor pe turla primăriei, acolo unde a fost înălțat pe data de 8 septembrie 1944)

Dacă steagul tricolor nu va reveni la locul lui firesc, ne rezervăm dreptul de a-l arbora noi înșine. Nu putem întâmpina Centenarul Marii Uniri umiliți în propria țară. Ne obligă memoria înaintașilor.

Sfântu Gheorghe, 15 septembrie 2017

Semnează:

Asociația Națională a Veteranilor de război – filiala Covasna

Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria" - filiala Covasna

Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din MapN, MAI și SRI, filialele Covasna

Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna"

Fundaţia „Mihai Viteazul"

Despărţământul ASTRA Covasna – Harghita

Centrul European de Studii Covasna-Harghita

Asociaţia Pedagogilor Români din Judeţul Covasna

Fundaţia Naţională Neamul Românesc, Filiala Covasna

Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, filiala Covasna

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.