Guvernul dorește să sprijine reîntoarcerea românilor din diaspora în țară. Întâlnire cu reprezentanții proiectului RePatriot...Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, absent!

Email Imprimare PDF

26_guvern_2017
Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanții proiectului RePatriot, care are ca obiectiv întoarcerea românilor în țară, prin intermediul antreprenoriatului, transmite un comunicat de presă al Guvernului, preluat de Romanian Global News.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții Repatriot au cerut politici publice și un cadru legislativ favorabil pentru antreprenorii români din străinătate, arătând că, 57% dintre românii din diaspora doresc să se întoarcă în țară, conform unui studiu realizat în diaspora.

Premierul Mihai Tudose a arătat că guvernul va sprijini eforturile făcute pentru atragerea românilor din diaspora în țară precizând că întoarcerea lor ar fi un real progres și că sprijinul guvernamental de care este nevoie pentru ca acest deziderat să devină realitate nu trebuie să depindă de apartenența politică."Misiunea noastra este aceea de a ne asigura că, indiferent de culoarea politică a celor aflați la masa discuțiilor, lucrurile se întâmplă", a spus prim-ministrul Mihai Tudose.

Guvernul României își dorește să asigure toate condițiile pentru sprijinirea reîntoarcerii românilor din diaspora și integrării lor în România, respectiv în mediul antreprenorial românesc, și este interesat să creeze un cadru legislativ adaptat nevoilor lor actuale. În acest sens, s-a agreat menținerea dialogului dintre reprezentanții diasporei și Aparatul de lucru al prim-ministrului pe marginea inițiativelor aflate în lucru și a oricăror alte idei și proiecte sustenabile pentru crearea de punți de legătură între românii din diaspora și românii din țară.

La nivel legislativ, în Parlament, există trei proiecte de lege care au scopul de a îmbunătăți condițiile pentru românii din diaspora: un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 299/ 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora și un alt proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare româneşti în străinătate.

La discuții au mai participat, din partea Guvernului României, secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, și consilierii de stat Florin Vodiță, Felix Rache și Ramona Lohan.

Din delegația reprezentanților proiectului RePatriot au făcut parte Felix Pătrășcanu, lider proiect RePatriot, Managing Partner Fan Courier; Alexandra Bădicioiu, project manager RePatriot; Simina Cristea Bossennec – Head of Financial Crime Compliance Operations la HSBC Private Bank Monaco; Cristian Anastasiu, Managing Director, Chapman Mergers&Acquisitions; Mircea Divricean, Consul Onorific al României în SUA, Utah și Președinte și Director Executiv Kostopulos Dream Foundation și Michael Divricean, Chief Operation Officer Kostopulos Dream Foundation, Președinte Asociația Românilor din Utah.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.