Dodon, pudelul lui Putin de la Chișinău, ar putea fi suspendat din funcție, în curând

Email Imprimare PDF

19_dodon_pudelul
Preşedintele Parlamentului de ka Chișinău, Andrian Candu, a anunţat că, în curând ar putea fi declanşate procedurile pentru declararea interimatului funcţiei de şef al statului, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale conform căreia refuzul şefului statului de a-şi executa obligaţiile constituţionale constituie imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile şi justifică instituirea interimatului. În acest caz este vorba despre refuzul lui Igor Dodon de a-l numi pe Eugen Sturza în funcţia de ministru al Apărării, transmite Romanian Global News.

Candu a spus că se va stabili cine va sesiza Curtea Constituţională, Guvernul ori Parlamentul, în legătura cu declanşarea procedurii de constatare a interimatului funcţiei de preşedinte al Republicii Moldova.

„Decizia Curţii Constituţionale aduce soluţie şi explică care este procedura în continuare în tot ce înseamnă interimatul funcţiei, doar pe elementul legat de numirea ministrului Apărării. În situaţia în care Curtea Constituţională va constata că există circumstanţe şi este justificată declararea interimatului funcţiei care urmează să fie exercitată ori de speaker, ori de prim-ministru se referă doar la semnarea decretului privind numirea ministrului Apărării şi depunerea jurământului", a declarat Candu.

Şeful Legislativului a precizat că urmează să se clarifice acţiunile ce vor fi întreprinse. „Este un subiect nou pentru noi. Nu a mai fost aşa ceva. Învăţăm şi noi, inclusiv din practica Curţii Constituţionale", a menţionat speakerul.

„Este cazul să căutăm soluţii, să nu ajungem la blocaj instituţional, precum este cazul cu ministrul Apărării. Chiar şi când există blocaje să căutăm soluţii, dar să nu ne adâncim în conflicte şi confruntări cum se întâmplă în cazul de faţă", a precizat el, citat de www.independent.md.

Şeful Legislativului a menţionat că în aceste clipe specialiştii lucrează la interpretările făcute de Curtea Constituţională şi ulterior se va decide cine va declanşa procedura ă Parlamentul sau Guvernul.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.