Efecte distrugătoare ale Legii Educației asupra românilor din Ucraina – film documentar realizat de BucPressTV (VIDEO)

Email Imprimare PDF

30_romani_nedreptatiti_ucraina
Românii din Ucraina sunt indignați de adoptarea noii Legi a Educației, care, prin art. 7 reduce în mod substanțial dreptul la studii în limba maternă. „Limba noastră cea română...." – un film documentar realizat de BucPress TV, care arată care sunt efectele articolului lingvistic al Legii Educației asupra românilor din Ucraina, transmite BucPress, preluat de Romanian Global News.

Filmul a fost realizat de echipa BucPress TV – un proiect al ONG Centrul Media BucPress, asociația a jurnaliștilor români din Ucraina, subliniind formele de luptă a românilor din Ucraina pentru menținerea identității lingvistice și salvarea școlilor cu predarea în limba română.

În pofida eforturilor și străduințelor etnicilor români, noua Lege a Educației deschide o pagină tristă a realității românești din Ucraina.

Filmul reflectă opiniile experților independenți din Cernăuți (istorici, critici literari, scriitori), ale liderilor societăților pentru cultura românească din Ucraina, reprezentanților autorităților centrale și locale, dar și ale persoanelor implicate în mod direct în procesul educațional din Ucraina.

Sunt descrise evenimentele legate de pichetarea Administrației Regionale de Stat Cernăuți de către românii din regiune în legătură cu adoptarea și promulgarea Legii Educației, care încalcă în mod direct dreptul la studii în limba maternă.

Filmul poate fi urmărit aici: http://bucpress.eu/social/efecte-distrugatoare-ale-legii-educatiei-5527

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.