Senatorul Dan Manoliu, vicepreședintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara țării, repune în discuție leges pentru repatrierea românilor decedați în străinătate

Joi, 18 Aprilie 2019 București, România / Romanian Global News
Imprimare

01_dan_manoloiuSenatorul PSD Dan Manoliu, vicepreședintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara țării, a anunțat pe pagina sa de Facebook introducerea in discuții a unui proiect de lege prin care statul român va suporta cheltuielile de repatriere a cetățenilor români decedați pe teritoriul Uniunii Europene, la cererea familiei. "Cheltuielile cu repatrierea cadavrelor sunt foarte scumpe, între 3.000 și 6.000 de euro", a scris el în postare, transmite www.gazetaromaneasca.com, preluat de Romanian Global News.

Problema repatrierii românilor decedaţi în diaspora nu este de ieri-de azi, ci de ani buni. Potrivit estimărilor, cifrele oficiale anuale indică în jur de 2.500 de decese în rândul românilor de peste graniţele ţării, însă cifra reală este mult mai mare, iar statul român nu prevede acordarea vreunui ajutor în acest sens, fără o contribuţie prealabilă la buget.

Întrebat cu ce ajută statul familiile românilor decedaţi, în vederea repatrierii corpurilor, actualul ministru al afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a comentat că s-ar crea o discriminare față de cetățenii din țară: „De ce să li se plătească românilor din străinătate transportul corpului, dacă pe de o parte nu contribuie la bugetul public, iar pe de altă parte câștigă și mai mult".

Propuneri cu legi pentru ajutoare pentru familiile românilor decedați au mai fost de-a lungul timpului. Tot în Senat, în luna septembrie 2016, s-a adoptat o propunere legislativă care stipulează că autorităţile publice locale suportă cheltuielile de repatriere în cazul cetăţenilor români decedaţi în afara graniţelor dacă familia nu poate suporta costurile aferente. In cazul propunerii senatorului Manoliu, cheltuielile vor fi suportate de stat.

Iată propunerea senatorului Dan Manoliu:

Lege specială pentru repatrierea românilor decedați în Uniunea Europeană

Senatorii vor dezbate, în săptămânile următoare, un proiect de lege care prevede ca familiile ai căror membri au decedat în alte țări să beneficieze de ajutor din partea statului, deoarece cheltuielile cu repatrierea cadavrelor sunt foarte scumpe, între 3.000 și 6.000 de euro. În cele mai multe cazuri, oamenii nu își permit asemenea costuri, astfel că trupurile celor morți rămân în țara respectivă, unde sunt îngropate de autorități.

Lege privind decontarea de către statul român a procedurilor de repatriere a cetățenilor români decedați pe teritoriul Uniunii Europene

Art. 1 – Statul român va suporta cheltuielile de repatriere a cetățenilor români decedați pe teritoriul Uniunii Europene, la cererea familiei.

Art. 2 – Prevederile prezentei legi se aplică doar cetățenilor români care înregistrează venituri care nu depășesc contravaloarea salariului mediu net, raportat de Institutul Național de Statistică la momentul decesului.

Art. 3 – Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Interne vor redacta normele metodologice pentru punerea în aplicare a acestei legi, în maxim 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.