Festivalul „Primăvara românească” la Bruxelles

Luni, 15 Aprilie 2019 Bruxelles, Belgia / Romanian Global News
Imprimare

01_primavara_romaneasca_la_bruxellesSecretarul de stat Lilla Debelka a participat, la Bruxelles, la Festivalul „Primăvara românească", aflat la a 14-a ediție. Evenimentul a fost organizat de către Casa de Cultură Belgiano-Română pentru comunitatea românească din Belgia, Arthis, cu sprijinul Primăriei oraşului Bruxelles, transmite MRP pe site-ul său, preluat de Romanian Global News.

În cadrul festivalului, secretarul de stat a vizitat numeroase standuri și expoziţii. Printre numeroșii expozanți, s-au remarcat artiști veniţi special din România pentru această ocazie și meşteșugari populari care și-au prezentat creaţiile: ouă încondeiate, ceramică, pictură pe sticlă şi pe lemn, costume tradiţionale.

Demnitarul a subliniat faptul că activitățile spirituale, educative și culturale, organizate cu interes și pasiune de diversele asociații ale românilor sunt în beneficiul comunității românești și contribuie la susținerea identității noastre naționale.

"Am simțit o bună integrare a comunității românești și un interes major de păstrare a tot ceea ce este specific țării noastre dragi. De aceea, toate gândurile de bine și toată admirația mea sinceră se îndreaptă azi către românii din Bruxelles, pe care îi îndemn să nu uite niciodată de unde au plecat și să rămână în suflet cu mândria de a fi român. Să vă bucurați în această zi de sărbătoare, de voie bună, de dansuri, de muzică, de atmosferă și să celebrați adevăratele valori românești aici și oriunde în lume! Vă mulțumesc din suflet pentru invitație și vă asigur că Ministerul pentru Românii de Pretutindeni depune toate eforturile, atât pentru promovarea culturii și spiritualității românești, cât și pentru consolidarea legăturii românilor din afara țării cu România" a transmis demnitarul comunității de români aflați in Belgia.