ICR New York lansează „Conferințele Leon Feraru”, Program organizat împreună cu Universitatea Columbia

Vineri, 11 Octombrie 2019 New York, Statele Unite ale Americii
Imprimare

01_conferinta_leon_feraru„Conferințele Leon Feraru", cel mai nou program permanent al Institutului Cultural Român din New York, se lansează vineri, 11 octombrie, cu un eveniment dedicat celui care, printr-o activitate vizionară și consecventă în domeniul relațiilor culturale româno-americane, poate fi considerat întemeietorul diplomației culturale române în Statele Unite, transmite Romanian Global News.

„Conferințele Leon Feraru" vor fi realizate împreună cu Centrul de Studii Central-Est Europene al Universității Columbia, unde Leon Feraru (1887-1960) a predat limba și literatura română, fiind totodată co-director al primului Institut al Culturii Române de pe teritoriul SUA, fondat, în cadrul aceleiași prestigioase universități, în 1925. Seria urmărește să creeze un spațiul al dialogului intelectual româno-american, punând în evidență cele mai valoroase contribuții românești la cunoașterea și înțelegerea fenomenului american, din domeniile istorie, literatură și arte, politologie și relații internaționale ș.a.

Evenimentul de deschidere îi va avea ca protagoniști pe universitarul și istoricul literar Mona Momescu, titulara Catedrei „Nicolae Iorga" de la Universitatea Columbia, și pe profesorul Christopher J. Caes, directorul Centrului de Studii Central-Est Europene, care vor evoca figura poetului, cercetătorului, profesorului universitar, jurnalistului și diplomatului Leon Feraru, cunoscută astăzi aproape exclusiv în cercul istoricilor literari și specialiștilor în relațiile româno-americane, precum și impactul activității sale de promovare a culturii române, începând cu anii douăzeci ai secolului al XX-lea, după emigrarea în Statele Unite.

Cu această ocazie, la sediul ICR New York va fi vernisată o expoziție de fotografii și documente originale puse la dispoziție de familia Feraru, intitulată "Leon Feraru and the Invention of Cultural Diplomacy in the United States"/ „Leon Feraru și inventarea diplomației culturale românești în Statele Unite", ce reconstituie biografia americană și eforturile neobositului promotor al relațiilor culturale transatlantice.

„Conferințele Leon Feraru", derulate în limba engleză, vor avea loc, alternativ, la sediul ICR New York și la Universitatea Columbia.