Nicolae Negru: Păzea, Putin se gândește la noi!

Email Imprimare PDF

31_negruRusia se dă bătută? După patru secole de curs european, ea renunță să mai facă eforturi zadarnice de a se integra în Occidentul pretențios care o respinge în mod neîntemeiat, umilitor și se retrage în singurătatea ei geopolitică, pentru un secol (sau două, sau trei), scrie Nicolae Negru în www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

O spune unul dintre cei mai influenți consilieri ai lui Putin, Vladislav Surkov, într-un articol mult citat în presa internațională, apărut pe 9 aprilie în revista „Rossia v globalnoi politike" („Rusia în politica globală").

De fapt, solitudinea Rusiei a și început, cu anul 2014, care, crede Surkov, a fost marcat de „realizări importante și foarte importante", referindu-se, firește, la ocuparea Crimeii și celelalte acțiuni dușmănoase împotriva Ucrainei. Fiindcă Occidentul nu a acceptat ca legitime și drepte aceste acțiuni, reacționând cu notații și cu sancțiuni dureroase, Moscova se vede nevoită să se distanțeze și să-și regândească relațiile cu el.

Surkov afirmă că Rusia a renunțat benevol, în anii 90, la „republicile unionale", și-a înjumătățit potențialul demografic, industrial și militar, ca să fie pe plac Occidentului, dar acesta nu i-a apreciat „sacrificiile", (nerecunoscându-i, vom preciza noi, nici măcar dreptul la „sfera de influență" în spațiul postsovietic), și ceea ce s-a întâmplat în 2014 „a devenit inevitabil". Părându-i că Europa a tratat și mai tratează Rusia cu condescendență nemeritată, ca pe un stat oarecare, consilierul lui Putin extrage concluzia epocală că, în pofida aparentei asemănări a modelelor culturale rusesc și european, „softurile" și „prizele" sunt diferite, împiedicând formarea unui sistem comun.

Nu sunt acceptabile, din punctul său de vedere, nici propunerile ca Rusia să meargă spre Asia, fiindcă ea a fost acolo, vectorul asiatic a fost deja probat în primele patru secole de existență, protoimperiul Moscoviei formându-se în „conlucrare" cu Hoarda. Din punct de vedere civilizațional, consideră Surkov, Rusia este o „corcitură", un „metis" și european, și asiatic, dar nici european, nici asiatic pe deplin. De aceea, ea nu are altă ieșire decât să-și urmeze calea în singurătate, aliații săi rămânând doar armata și flota rusă.

Mesajul lui Surkov are pretenția de revelație, de prorocire post-factum, într-un context deloc favorabil lui Putin – cazul Skripal, Siria, sancțiunile suplimentare aplicate unor oligarhi ruși – urmărind un scop dublu: 1) să le explice rușilor că până acum „derjava" lor a mers pe un drum fals și s-a pomenit în izolare nu din cauza lui Putin, ci din motive obiective, din incompatibilitatea civilizațională cu Occidentul, care le cere să se dezică de identitatea lor euro-asiatică; 2) să aducă la cunoștința Occidentului că Putin nu regretă anul 2014 și nu are de gând să dea înapoi de dragul unor valori și principii occidentale, că e dispus să meargă până la capăt în confruntarea geopolitică pentru o sferă de influență proprie, care e un „drept" al Rusiei. Prin urmare, războiul (hibrid) împotriva Ucrainei e abia începutul inconștient al unei mișcării juste, inevitabile, de afirmare a propriei singularități.

„Singurătatea" geopolitică a Rusiei, în versiunea consilierului de la Kremlin, e un fel de trezire după amețeala dragostei neîmpărtășite pentru Europa, o conștientizare și împăcare a rușilor cu soarta lor de popor deosebit, ca nimeni altul, un lider alfa care nu mai poate suporta superioritatea Occidentului și condițiile umilitoare pe care i le pune rușilor: să respecte suveranitatea și independența ofensatoare a statelor postsovietice. Și, deloc surprinzător, Surkov nu exclude războiul ca „mijloc de comunicare" cu statele din jurul Rusiei.

Așa că despărțirea Rusiei de Occident nu înseamnă și despărțire de Ucraina și celelalte foste „republici-surori". Din contra! În „solitudinea" ei, Rusia se gândește la noi ca la o proprietate pierdută pe nedrept, ne vrea alături de ea!

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.