Marin GHERMAN: Românii din nordul Bucovinei: între concepția „lumii ruse” și noua concepție a „lumii ucrainene” (analiză)

Email Imprimare PDF

17_romanii_nordul_bucovineiRomânii din nordul Bucovinei reprezintă o populație autohtonă care face parte din marea familie a națiunii române. În același timp, din punct de vedere politic, românii din nordul Bucovinei (astăzi – regiunea Cernăuți, care include, de asemenea, Ținutul Herța și nordul Basarabiei) sunt cetățeni ai statului ucrainean. Din aceste considerente, situația românilor din Ucraina în general trebuie analizată în contextul politicii naționale a statului ucrainean și a raporturilor geopolitice ale Kievului față de vecinii săi.

 

În 2014, după evenimentele numite Euromaidan, când președintele ucrainean Viktor Ianukovici a fugit în Rusia și la putere au venit forțele prooccidentale, tot mai mulți analiști politici, jurnaliști, observatori independenți din UE, inclusiv din România, își exprimau speranța că noua conducere ucraineană va alege vectorul european al dezvoltării care include, printre altele, un spectru variat de drepturi ale minorităților naționale. Aici merită menționat faptul că românii din Ucraina sunt, potrivit Constituției, minoritate națională. Anexarea Crimeii de către Rusia și conflictul armat din Donbas au fost doi factori importanți de instabilitate geopolitică în regiune, determinând Kievul să elaboreze noi concepții de securitate și de supraviețuire/rezistență politică. Au fost scrise mai multe monografii care argumentau ideea națională ucraineană, deseori (re)inventând scopul strategic al Ucrainei ca stat, or, până atunci, respectivul subiect nu se afla pe agenda publică, fiind blocat de regimul pro-rus. Gândirea politică ucraineană a pornit de la imaginea inamicului (oficial – „a agresorului rus"), iar întregi modele geopolitice mai reușite și mai puțin reușite aveau ca scop în primul rând combaterea „agresorului rus" în contextul războiului nedeclarat din Ucraina și a războiului hibrid, numit de jurnalistul Marian Voicu de la TVR – „Războiul de după războiul rece" (nume de documentar realizat în 2017).

Pornind de la inamici, și nu de la prieteni, în 2014, un grup de politologi și istorici ucraineni în frunte cu Volodimir Iablonski și Serhii Zdioriuk au publicat la comanda Institutului Național de Studii Strategice, finanțat de Kiev, monografia colectivă Ucraina și proiectul lumii ruse[1], în care sunt făcute mai multe recomandări Președintelui și Parlamentului Ucrainei. Potrivit experților, pentru a contracara influența Federației Ruse asupra Ucrainei trebuie redusă dependența societății ucrainene de limba rusă. Un capitol aparte al monografiei finanțate de Guvernul de la Kiev este consacrat școlilor cu predare în limba rusă din Ucraina ca un element al promovării limbii ruse, care este văzută (limba!) drept o primejdie pentru statul ucrainean.

Ce este „lumea rusă" („ruskii mir")? La 3 noiembrie 2009, în timpul celei de a III-a Adunări a Lumii Ruse, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Chiril a declarat că „lumea rusă" ca proiect include trei elemente: religia ortodoxă, limba rusă și memoria istorică comună. Patriarhul Chiril a precizat că la acest proiect trebuie să participe neapărat Rusia, Ucraina și Belarus[2]. De menționat că toate trei elemente ale concepției „lumea rusă" au ca scop să controleze spațiul geografic din Rusia și din proximitatea Rusiei. Religia, din păcate, a fost inclusă în gama instrumentelor de luptă geopolitică. În timpul unei vizite la Chișinău, Patriarhului Chiril a spus că Republica Moldova tot face parte din „lumea rusă", pentru că acest concept este atribuit unor spaţii populate de persoane de credinţă ortodoxă ce-şi manifestă loialitatea faţă de limba şi cultura rusă. Din această perspectivă, Patriarhul Chiril consideră Republica Moldova parte a „lumii ruse". În acest sens, în 2007, Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, afirma că „lumea rusă poate şi trebuie să-i unească pe toţi cei cărora le este drag cuvântul rus, cultura rusă, oriunde ar locui ei, în Rusia sau în afara hotarelor acesteia"[3].

După anexarea Crimeii de către Rusia, recomandările experților Institutului Național de Studii Strategice de la Kiev pentru organele puterii de stat din Ucraina au fost următoarele: 1) Ucraina trebuie să reglementeze propriul spațiu informațional prin introducerea unor cote lingvistice în audiovizual (ceea ce a și fost realizat în vara anului 2017, afectând și interesele presei de limba română); 2) Kievul trebuie să asigure școlarizarea majorității elevilor din Ucraina în limba de stat (ceea ce este prevăzut în noua Lege a Educației, adoptată în septembrie 2017); 3) Experții ucraineni consideră ca fiind necesară inventarea unei ideologii naționale proprii, care să fie o alternativă concepției sau proiectului „lumea rusă".

În monografie sunt examinate mai multe variante ale acestei ideologii naționale și este aleasă, după o serie de meditații, concepția de „lume ucraineană", care a fost lansată inițial de Sviatoslav Șevciuc, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene. Această concepție prevede consolidarea societății ucrainene prin întărirea pozițiilor limbii ucrainene și a „demnității ucrainene" în lume . Cu alte cuvinte, Kievul propune schimbarea „lumii ruse" cu o „lume ucraineană", schimbarea unui proiect susținut de Biserica Ortodoxă Rusă pe un proiect susținut de Biserica Greco-Catolică Ucraineană. Altfel spus, o himeră geopolitică este înlocuită cu o altă himeră.

O confirmare a alegerii acestei concepții a „lumii ucrainene" de către conducătorii de la Kiev sunt declarațiile și acțiunile politicienilor. Noțiunea de „lume ucraineană" o putem întâlni astăzi tot mai des în discursurile liderilor politici de la Kiev. În adresarea sa către Parlament, Președintele Petro Poroșenko a spus că Ucraina a refuzat la ideea de „lume rusă" și alege o lume nouă – „lumea ucraineană". „Nu vom mai permite o expansiune a ideologiei imperiale sovietico-ruse asupra spațiului ucrainean. Aici nu e lumea rusă, aici e lumea ucraineană", a declarat Petro Poroșenko[4].

Un mesaj asemănător a fost rostit de președintele Radei Supreme (Parlamentul de la Kiev) Andrii Parubii. În mesajul de Anul Nou 2017, el a spus: „Construim lumea noastră ucraineană... Valorile noastre sunt pacea și voința –valori milenare ale poporului nostru, începând cu Rusia Kieveană"[5]. Mai mult decât atât, la aniversarea a 1030 de ani de la creștinarea Rusiei Kievene, la 28 iulie 2018 președintele Ucrainei a declarat că Împăratul Vladimir cel Mare și Sfânt, care a creștinat Rusia, a fost de fapt ucrainean, iar „rușii l-au furat", spunând că e sfântul lor. În altă ordine de idei, autorii de manuale de istorie și traducătorii acestor manuale în limba română din Cernăuți primesc indicații de la Ministerul Educației de la Kiev să nu mai utilizeze numele de Rusia Kieveană în cărți, înlocuindu-l peste tot cu Statul Kievean. Așadar, cuvântul „Rusia" a devenit și în învățământ o sperietoare. Ce-i drept, dacă ținem cont de adevărul istoric, Statul Kievean a fost un singur cnezat din conglomeratul de cnezate care au constituit Rusia Kieveană.

Am arătat într-un studiu publicat pe portalul Contributors.ro și pe pagina Agenției BucPress din Cernăuți că, fiind pasionați de combaterea „lumii ruse", decidenții politici de la Kiev au ajuns prea departe, încălcând, de exemplu, prin adoptarea Legii Educației din 2017 unele drepturi constituționale ale tuturor minorităților naționale din Ucraina, nu doar a rușilor, cu toate că și rușii sunt cetățeni ai Ucrainei! În această aventură geopolitică s-a ajuns prea departe. Rudolf Kjellen scria că geopolitica ține de mediul politic al poporului, iar în percepția politică slavă geopolitica este considerată o știință ce se axează pe formele de control al spațiului. Geopolitica ne învață cum să ținem sub control spațiul geografic. Ce poate fi mai important pentru Ucraina decât să lupte cu arme geopolitice pentru existență? Dar ce poate fi mai trist pentru o minoritate națională decât să fie prinsă în această menghină a luptelor geopolitice străine? Este cazul românilor din nordul Bucovinei.

În monografia lui Volodimir Iablonski și Serhii Zdioriuk găsim și recomandări referitoare la biserica ortodoxă rusă (Patriarhia Moscovei, văzută ca o primejdie în Ucraina). Experții recomandă decidenților politici de la Kiev să contracareze influența Patriarhiei Moscovei asupra Ucrainei, precizând că este necesară constituirea unei biserici ucrainene autonome, autocefale, a unei biserici independente, în care biserica să fie a ucrainenilor, iar serviciul divin să fie oficiat doar în limba ucraineană. Peste patru ani după publicarea acestei monografii (în aprilie 2018) preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a propus în faţa parlamentului de la Kiev crearea unei Biserici ortodoxe ucrainene independente de Patriarhia Moscovei, decizie pe care o consideră de importanţă „geopolitică". „Această decizie merge mult dincolo de mediul ecleziastic. Este vorba despre independenţa noastră definitivă faţă de Moscova. Aici nu vorbim doar de religie, ci de geopolitică", a explicat Poroşenko, adăugând că Moscova „vede în Biserica Ortodoxă Rusă unul dintre principalele sale instrumente de influenţă în Ucraina". Kievul speră că Patriarhul de Constantinopol va emite un Tomos care să-i permită crearea propriei sale Biserici, care din anul 1686 este subordonată canonic Patriarhiei Moscovei. În plus, după cum a subliniat însuşi preşedintele ucrainean, iniţiativa sa are nevoie de susţinerea celorlalte Biserici ce formează comunitatea ortodoxă, care include ţări precum România, Bulgaria, Serbia, Grecia şi Georgia. Pentru românii din Ucraina contează în acest context păstrarea acelor biserici (subordonate în momentul de față Patriarhiei de la Moscova) în care serviciul divin este oficiat în limba română, și dacă Biserica Ortodoxă Română va avea un cuvânt de spus, anume această condiție trebuie pusă de către Patriarhia Română. De menționat că la finele anului 2017, liderii societăților pentru cultura românească din regiunea Cernăuți, directorii publicațiilor de limba română și alții s-au adresat într-un apel oficial Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu rugămintea să susțină cu ajutorul tuturor pârghiilor de influență de care dispune eforturile românilor din Ucraina de a-și păstra învățământul în limba maternă în contextul adoptării Legii Educației.

Așadar, tragem o primă concluzie: vrând să se distanțeze de Rusia, Kievul consideră ca fiind necesar să atace pilonii „lumii ruse": presa rusă, școala rusă și biserica rusă. Atacând aceste trei elemente, colateral sunt atacate și elementele identitare ale tuturor minorităților și comunităților naționale, inclusiv ale românilor. Prin Legea Educației, care încalcă dreptul rușilor, dar și a românilor la studii în limba maternă, politicienii din Ucraina, de fapt, se gândesc să realizeze o uniformizare peste ani a societății ucrainene, în urma unicității lingvistice obținute. Astfel, va dispărea problema vorbitorilor de limbă rusă din estul și sudul Ucrainei, vor dispărea temerile ucrainenilor cultivate secole de-a rândul în manualele de istorie, potrivit cărora toți vecinii au pretenții teritoriale față de statul ucrainean și că toți sunt dușmani. Este neglijat faptul că problema trebuie soluționată prin integrare socială, prin dezvoltare economică, și nu prin măsuri ce vor determina o asimilare lingvistică inevitabilă cu ajutorul metodelor restrictive, care ar putea naște rezistență și intoleranță politică.

De la cadru general să revenim la subiectul intereselor românilor din regiunea Cernăuți – o populație autohtonă, căreia îi sunt străine ambele concepții discutate. O combatere temporară a „lumii ruse" din considerente de securitate, prin metode punitive, fără afectarea intereselor celorlalte popoare ar fi fost o soluție, însă aprobarea unor legi periculoase, urmate de argumentări artificiale, europene ca formă, și nu ca sens, nu pare a fi o soluție. Rezolvarea unor probleme nu poate avea loc prin crearea altor probleme mai mari, iar construirea unei societăți a încrederii nu poate avea loc prin semănarea neîncrederii și cultivarea unei imagini a inamicului intern și extern.

Nu putem acuza statul ucrainean că este în căutarea unor modele politice, că își creează un proiect de țară, că elaborează concepții naționale. Este dreptul acestui stat de a-și găsi propria cale de dezvoltare. În schimb, nu putem fi de acord cu afectarea prin aplicarea acestor concepții a intereselor românilor din nordul Bucovinei. Luate separat, nici concepția „lumii ruse" și nici cea a „lumii ucrainene" nu include vreo garanție pentru păstrarea identității etnice și lingvistice a românilor din Ucraina. Toate recomandările teoreticienilor ideologiei naționale ucrainene îndreptate împotriva „lumii ruse" au avut direct sau indirect efecte asupra românilor din Ucraina. Așadar, Legea Educației, care din spusele semioficiale ale demnitarilor de la Kiev atacă doar minoritatea rusă, a devenit o adevărată catastrofă pentru românii din Ucraina care și-au pierdut dreptul la studii în limba maternă. Nici în perioada sovietică nu era încălcat acest drept. Atacând presa de limba rusă din Ucraina și introducând cote în audiovizual, Kievul a lăsat românii din nordul Bucovinei fără posibilitatea legală și teoretică măcar să-și deschidă un post de radio cu frecvență FM sau un post de televiziune care să emită doar în limba română. Ne întrebăm la un moment dat ce va fi cu limba română în bisericile din satele cu o populație majoritar românească din regiunea Cernăuți? Or, acesta este pasul următor, potrivit monografiei colective citate mai sus.

Discutăm despre românii din nordul Bucovinei ca despre niște observatori ai unor jocuri geopolitice, ca despre niște subiecți ai influențelor străine, și nu ca despre generatori sau beneficiari de spații geoculturale și geoistorice. Din păcate, nici România ca stat nu are elaborat un proiect de țară și o strategie eficientă referitoare la românii din afara granițelor, care în afară de centura de siguranță pe care o reprezintă sunt și un element al influenței geopolitice românești în regiune. Balansând între două ideologii străine, românii din Ucraina se tot întreabă de ce la București nu este elaborat un nou model cultural sau un proiect geopolitic pentru românii din comunitățile istorice, un model racordat la noile realități ale secolului XXI, care ar fi un sprijin real pentru cei își doresc să învețe în școli în limba maternă așa cum au învățat secole până acum sau să se roage în biserici în dulcea limbă românească. Or, în noua ordine globală nu va fi și deja nu este loc pentru țări fără viziune geopolitică. Potrivit unor analize politice, în special cele realizate de Dorin Popescu de la Asociația „Casa Mării Negre", Bucureștiul este departe de a juca o carte geopolitică proprie – fără proiect de țară, fără viziune externă. O politică externă a Bucureștiului incoerentă și sincopată, deloc pro-activă, a făcut din România în ultimii ani o țară fără viziune, fără inițiative geopolitice eficiente, fără credibilitate în plan extern, susține Dorin Popescu[6].

În absența unor modele geopolitice proprii, spațiile geografice și culturale se ordonează în baza proiectelor politice și culturale străine: ale „lumii ruse", ale „lumii ucrainene", ale altor lumi și concepții departe de a fi românești. În această nouă realitate, timpul nu lucrează în folosul nostru. În același timp, Ucraina ar trebui să refuze la inventarea prin copiere a unui model asemănător cu „lumea rusă", deoarece istoria ne arată că ideologiile artificiale nu au viitor. Din acest punct de vedere, românii din comunitățile istorice, dar și Bucureștiul, au nevoie mai mult ca oricând de o viziune clară, lipsită de dogme naționaliste irelevante, lipsite de recidivele trecutului belicos și de utopism.

Referințe

[1] Ucraina și proiectul lumii ruse, coord. Volodimir Iablonski, Serhii Zdioriuk ș.a., Kiev, Institutul Național de Studii Strategice, 2014, 80 p.

[2] Ghenadi Druzenko, Geopolitica Patriarhului: Împărăția Cerurilor vs „Lumea rusă", „Dzerkalo tyjnea" (Oglinda Săptămânii), nr. 44 (772), 14-20 noiembrie 2009.

[3] Semnificaţiile vizitei Patriarhului Chiril la Chişinău, în „Promis", sursa: http://www.promis.md/analitica/semnificatiile-vizitei-patriarhului-chiril.

[4] Petro Poroșenko a povestit despre „scopul său istoric" (în limba ucraineană), Agenția Ukrinform - https://www.ukrinform.ua/rubric-polytics/2013204-porosenko-rozpoviv-pro-svoe-istoricne-zavdanna.html.

[5] Mesajul președintelui Radei Supreme al Ucrainei, Andrii Parubii, cu prilejul Anului Nou 2017 și Crăciunul, portalul Radei Supreme, http://rada.gov.ua/fsview/139256.html.

[6] Alocuțiune prezentată de analistul politic Dorin Popescu la lucrările Universității de Vară pentru românii de pretutindeni de la Izvoru Mureșului, ediția a XVI-a, 1-7 iulie 2018, Izvoru Mureșului, România.

Marin GHERMAN, doctor în științe politice

****

Textul de mai sus reprezintă discurs rostit de autor în cadrul Colocviului Internațional „Unitatea de limbă, credință și neam. Sensul culturii române", desfășurat în perioada 23-26 august 2018 la Mănăstirea Putna.

Despre autor:

Marin GHERMAN este doctor în ştiinţe politice (teză susținută la Universitatea Naţională din Cernăuţi), jurnalist, scriitor. Președinte și coordonator de proiecte al Centrului Media BucPress din Cernăuți – asociație a jurnaliștilor români din Ucraina, care întrunește Agenția de știri BucPress, Radio Cernăuți și platforma BucPress TV. Scrie editoriale și analize politice pentru agenții de presă, ziare și reviste din mai multe țări. Redactor la postul de radio „Ucraina Internaţional". Redactor-șef adjunct la revista de istorie și cultură „Glasul Bucovinei" (Cernăuți - București). Publică studii științifice în domeniul științelor politice, jurnalismului și științelor comunicării în reviste de specialitate din România, Republica Moldova, Germania și Ucraina. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. A publicat două volume de versuri în anii 2009 și 2015. Este coautorul monografiei „Instituțiile societății civile şi capitalul social în noile state membre UE" (Universitatea din Cernăuți, 2015).

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook