Banner

Ioan Aurel Pop: „Istoria, adică viața, se lasă cunoscută și receptată numai prin voci sincere și dăruite meseriei, cu dragoste de om, de țară și de omenire. »

Email Imprimare PDF

11_aurel_popPartea a doua a interviului acordat de istoricul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Romȃne, corespondentului Romanian Global News la Ottawa, Cristina Balaj Mihai.

Istoria și limba reperzintă izvoarele menite să ne ajute să ne știm rostul în lume, să nu ne risipim în iureșul acesta globalizant. După aproape 30 de ani de negare și strivire a trecutului național, într-o lume românească în care zeflemeaua și biciuirea prezentului, dar și a memoriei strămoșilor, este luată drept act plin de mare grozăvie (« cool »), cred că mulți am tânjit ca în spațiul public să apară specialiștii veritabili, care să ne poată ajuta să ne recuperăm demnitatea ca neam și ca indivizi.

Ioan Aurel Pop este acel istoric, cercetător, care te ține în chingile bunului simt, ale bunei cumpăniri, ale studiului serios, fără sclipici, ci doar cu lumina venită din colb de cronici, pentru ca întrebările, frământările și nevoia de cunoaștere și de limpezire să-și găsească o potrivită rezolvare.

Domnul Ioan Aurel Pop este președintele Academiei Române (iată ce lucruri bune se întâmplă și în...România!) și, în primul rând, domnul profesor! Acel dascăl venit (parcă) de demult, din ceea ce a însemnat școala din Ardeal, cu blândețe și cu bună rânduială, cu bucuria studiului făcut temeinic, cu acribie și cu inima și mintea gata să răspundă oricărui învățăcel, fie mare, fie mic, celebru sau mai puțin cunoscut. De fapt, astfel de îndrumători ne trebuie, care să ne ajute să ne reconstituim specificul nostru, verticalitatea și stima de sine, în acest mileniu al vârtejurilor, frondelor și al buimăcelilor de tot felul.

Pe vremuri, li se spunea "apostolii neamului", pe bună dreptate!

Pe lângă diferitele personalități istorice și faptele lor, a suferit și limba română, atacată direct sau indirect. Ceea ce mă îngrozește, este ritmul alert cu care se introduc cuvinte englezești nenecesare (nu sunt împotriva unor neologisme de care e nevoie), frenezia cu care se măcelărește limba română. Unii consideră a fi un fenomen normal, aducând ca argument perioada bonjuristă (și altele), dar am impresia că acum s-a depășit cu mult normalul și necesarul.

Limba este ca un organism viu care pulsează în acord cu poporul care o vorbește. Aspectul limbii române depinde de starea poporului român. Dacă poporul este prosper, încrezător și robust, atunci și limba trăiește asemenea stări, dacă nu, atunci suferă și limba. De starea limbii se ocupă anumite instituții ale statelor moderne, cum sunt școala de toate gradele, institutele cu profil filologic și literar, academiile etc. Poluarea limbii, dacă nu depășește anumite limite, este firească, în această lume trepidantă în care trăim. Deocamdată, limba română a făcut față provocărilor, pentru că ea este o limbă foarte permisivă, care încurajează primirea neologismelor, pe care le adaptează ușor specificului ei. Se pare că s-a ajuns însă la saturație, mai ales pentru că asaltul „limbajului electronic" este acum fără precedent. Tinerii par să aibă o limbă a lor, ceea ce este îngrijorător. În acest moment, nu știm ce măsuri eficiente s-ar putea lua. Academia Română a normat demult limba română și a revenit – la mari intervale de timp – asupra normelor, numai că nu se mai ține seama de norme în România ... Asta nu înseamnă că se cuvine să renunțăm, pentru că limba română este tezaurul nostru spiritual.

Sunt țări, precum Ungaria, Franța dar și Canada (partea franceză), în care a intervenit puternic factorul legislativ, tocmai ca să protejeze limba de « invazia » anglicismelor. Se poate implica Academia Română într-un astfel de demers? Ce alte căi poate aborda Academia pentru ca limba română să fie readusă în inima și cotidianul românilor?

Academia Română are – cum spuneam – mijloacele sale, elaborate și verificate demult. În mai bine de un secol, de la Hașdeu încoace, Academia a elaborat Marele Dicționar al Limbii Române, publicat nu de mult integral în 34 de volume și, recent, într-o nouă ediție, în 19 volume. Există apoi și alte dicționare, explicative, etimologice, ortografice și ortoepice, făcute de specialiștii Academiei. Avem apoi Gramatica Limbii Române, în mai multe ediții. După căderea comunismului, Academia a stabilit – nu fără mari controverse – revenirea la grafia cu „â", la „sunt" în loc de „sînt" etc. Firește, școala românească de toate gradele s-a conformat, dar unele reviste literare, unele edituri și unele personalități/ persoane nu, ceea ce a creat dezorientare, dezamăgire și, uneori, haos. Eu nu spun că nu sunt motive foarte serioase să se păstreze vechea manieră de scriere, numai că știința limbii nu este una exactă precum matematica, iar controversele vor persista mereu. Chestiunea este una legată de respectul pentru decizia celui mai important for de consacrare din România, care are prin lege atribuția de a norma limba. Cred că nu ar fi rău să ne manifestăm spiritul rebel și nonconformist în alte sectoare și nu în chestiunea manierei de scriere în românește. Și așa sunt unii, prin vecini, care vor să impună moduri alternative de scriere, de exprimare, de denumire a unor lucruri etc. în raport cu limba română standard. Academia va persista în a-și îndeplini misiunea și va căuta noi modalități, eficiente, de a o face. Avalanșa de neologisme (unele preluate cu sensuri incorecte), maniera de exprimare prin calchieri ridicole din alte limbi, lipsa de cultură a limbii și ignorarea tot mai frecventă a gramaticii sunt permanent în atenția Academiei, ai cărei specialiști intervin în mijloacele de difuzare în masă, au rubrici în reviste, la radio, la televiziuni etc.

Știu că în secolul XIX, August Treboniu Laurian cerea, printre altele, ca limba română să-și facă împrumuturile numai din franceză și /sau italiană, dar și acestea să fie adaptate limbii românești. Mai poate fi impusă și astăzi o astfel de soluție?

Soluțiile latinistă, latinizantă, etimologică, de împrumutare numai din anumite limbi neolatine s-au dovedit falimentare. Limba trebuie apărată de „poluare", dar cu mijloace firești, naturale, organice și nu artificiale. Las aici la o parte faptul că majoritatea neologismelor pătrunse din engleză în deceniile din urmă au întărit caracterul romanic al limbii române, deoarece cam 60 la sută din vocabularul englezei cuprinde termeni de origine latină, preluați în engleză prin franceză (după invazia normandă).

Ce programe/proiecte are Academia, astfel încât istoria și limba românilor să fie repuse pe tapet într-o formulă prin care să ne redobândim demnitatea națională?

Academia Română are aproape 20 de institute cu profil istoric (și arheologic), lingvistic și literar, răspândite în toată țara, dar concentrate la București, Cluj-Napoca și Iași, care au demult asemenea programe și proiecte de educare a poporului român prin istorie și limbă. Nu am cum să vă redau aici toată producția de carte, toate periodicele, toate studiile și articolele publicate sub egida Academiei care doar asta fac: mențin în atenție actualitatea, importanța, rolul fundamental al limbii, literaturii și istoriei românești, în context universal. Din păcate, factorii de răspundere și de decizie – mai ales Ministerul Educației și Ministerul Culturii (numit de scurtă vreme și al identității naționale!) – nu țin seama de aceste comandamente extrem de importante pentru națiunea noastră și pentru orice națiune care se respectă. Miniștrii se schimbă atât de des, încât nu se poate purta un dialog decent, continuu și constructiv. Se iau măsuri peste măsuri, fără se aștepte rezultatele lor, într-un fel de carusel al dezorientării. Demnitatea națională se poate redobândi printr-o educație inteligent făcută, prin care să li se dea românilor motivele serioase de a trăi și munci în România și nu să li se inoculeze „dorul de ducă", ideea preconcepută că locul românilor nu este în România, că în România nu se mai poate face nimic bun.

Am găsit, cu multă bucurie, cartea dvs, Istoria ilustrată a românilor pentru cei tineri. (Nu am mai așteptat să vă trimit interviul până aș fi terminat-o de citit). Dar, am o nedumerire și o nemulțumire : de ce se găsesc atât de greu (excepție acest volum), cărțile dvs.? Aceeași situație este și vis-à-vis de cărțile altor colegi, care chiar scriu/sau au scris tratate de istorie (bunăoară, cele despre daci), dar care nu (se prea) găsesc în librării. În schimb, abundă doar volumele cu păreri personale, denigratoare la adresa românilor și a vieții lor, în cărți care nu pot fi considerate ca fiind de istorie, dar care, fiind semnate de absolvenți de profil sau de altfel de vedete, induc în eroare.

Din păcate, azi poți să fii un istoric mare și să nu te cunoască lumea, pentru că nu știi să te promovezi. Cunoașterea este azi foarte importantă, dar și mai importantă devine comunicarea. Cei mai mari creatori din lume își fac azi marketing, au impresari, sunt promovați și se autopromovează precum vedetele. La noi este aproape la fel: dacă ajungi să te publice o editură în vogă, poți face dintr-o carte mediocră un best seller! Dacă o carte de istorie apucă să fie recomandată de un „formator de opinie" la modă, succesul este aproape asigurat. Eu nu m-am ocupat, până recent, aproape deloc de aceste lucruri și, prin urmare, multe lucrări mi-au rămas necunoscute publicului, îngropate în uitare. De ce sunt promovate anumite eseuri denigratoare? Mai întâi, pentru că aduc mulți bani și apoi pentru că sunt interese mari ca să se întâmple acest lucru! Ele aduc bani, fiindcă o parte a publicului larg – o mare parte, din păcate – este dornică de senzațional și vrea să cunoască istorii și nu istorie, pentru că se confundă istoriografia cu eseul, cu povestirea, cu „inventarea" trecutului etc. Și apoi cine mai are azi răbdare să aleagă adevărul de minciună, să verifice sursele, să caute logica unor afirmații? În plus, există o propagandă antiromânească foarte activă, pe care noi ne-am decis s-o ignorăm. Peste toate, noi, românii, ne autoflagelăm, ne nimicnicim singuri, ne exhibăm toate defectele și, dacă nu mai avem defecte, ni le inventăm. Lumea interesată îmi cunoaște cărțile mai recente, cercetările și opiniile mele despre Țara Românească, despre Europa etc. Mai mult de-atât nici nu pot și nici nu vreau să fiu, pentru că menirea mea este cea de dascăl și de istoric.

Având în spate ani de studiu în bibliotecă, ce fel de viitor puteți creiona/ « prevedea » pentru poporul nostru? Care sunt punctele tari, pe care să le dezvolte și care sunt punctele slabe care ar trebui să fie șterse (dacă s-ar putea) de tot?

Îmi este greu să vorbesc despre viitor, deoarece pregătirea mea mă face expert în trecut. Dacă planeta noastră va trăi și își va păstra cât de cât echilibrul ambiental, atunci și românii vor exista alături de alte popoare. Dacă vor fi prosperi sau nu, asta e foarte greu de spus și este relativ în același timp. Pentru mine, prosperitatea înseamnă să pot lucra, să pot cerceta, să pot dialoga cu studenții mei, în instituțiile consacrate și apoi să am o locuință, să am hrana zilnică, să pot da binețe colegilor, vecinilor, să curăț cu mâna mea zăpada de pe trotuar, să pot planta primăvara o floare pe rondul din fața casei ... Azi, mulți români prezintă România ca și cum ar fi o țară subdezvoltată, fiindcă aceștia ar vrea să trăiască precum în Elveția sau în Dubai, dar România, mai ales dacă este comparată cu multe alte țări (inclusiv din Europa, dar mai ales din Asia, Africa, America Latină) este o țară prosperă și avansată. Oricum, după indicatorii economico-sociali preciși, dacă împărțim statele lumii în trei grupuri de dezvoltare, România se află în primul grup, în „clubul selecților". Asta nu înseamnă că toți românii trăiesc bine, dar nici americanii nu trăiesc cu toții bine! Un punct tare al românilor ar fi rezistența la condiții grele de viață, iar unul slab ar fi lamentarea continuă, cu accent pe starea „proastă" a propriei țări, fără măsuri ferme de redresare. Dacă nu suntem mulțumiți de felul cum ne merge, ar trebui să luăm măsuri se ne meargă mai bine, să muncim bine, să începem și să sfârșim proiecte. Dacă ne vom complăcea în starea noastră de reverie (că doar „românul s-a născut poet"!), fie ea și critică și nepermis de autocritică, fără măsurile de care vorbeam, ineficiența noastră se va accentua. Eu sunt, însă, un om plin de încredere și de speranță.

Cum ar putea fi îndemnați cei tineri să studieze și « să se bată » pentru valorile moștenite din străbuni, pentru istoria adevărată?

„Istoria adevărată" numai Dumnezeu o știe, în vreme ce noi, oamenii, tindem spre aflarea ei, dar nu reușim niciodată pe deplin. Așa este datul firii! Este drept că unii tineri de azi nu mai au apetit pentru cunoașterea valorilor perene, verificate de istorie, care au adus omenirii confort intelectual și care au impulsionat științele, tehnica de vârf, spiritualitatea. Sunt tot mai mulți oameni contemporani cu noi care nu au citit în viața lor o carte, care nu mai citesc cărți, nu doar cărți clasice, tipărite pe hârtie, ci nici cărți electronice, romane, versuri etc. Poate că nu am găsit încă noi, generațiile mai vechi, modalitățile de a-i cointeresa de aceste valori sau poate că noi suntem calați pe trecut, pe metode anacronice, neinteresante pentru tineri. Pentru mine, dezinteresul unora față de trecut, față de strămoși, față de generațiile care ne-au adus până în clipa de față, înseamnă un dezinteres pentru viață. Viața omenirii este mai mult trecută decât prezentă și viitoare, pentru că trecutul este singura dimensiune certă. Celelalte două sunt doar „vânare de vânt", ne scapă printre degete. Dacă nu vrem să știm nimic despre viața trecută, atunci cum să ne jalonăm viitorul, după ce criterii și în funcție de care valori? Dacă refuzăm să știm ce a adus omenirea până în clipa de față, atunci cum să putem pregăti clipa viitoare? Evident, ar fi absurd să ne dorim ca toți tinerii să studieze trecutul. Nu, marea majoritate a tinerilor trebuie să se ocupe de prezent și de viitor, dar să aibă cunoștințe despre trecut. Pentru a stimula gustul de cunoaștere a experienței omenirii, este de ajuns să avem un procentaj mic de mari dascăli, de buni comunicatori, de constructori onești ai arhitecturii trecutului. În trecut, satul românesc avea încredere în preot și în dascăl, adică în „apostolii neamului" și generații de români s-au format la lumina datinii străbune, pe care au dus-o mai departe. Azi avem nevoie – asta este clar – de altceva, pentru că s-a dus lumea patriarhală de odinioară, cu veșnicia născută la sat. Azi trăim într-o lume trepidantă, prea grăbită și tinerii sunt croiți după calapodul acestei lumi. Poate că noi, generațiile mai vechi, nu mai ținem bine ritmul lumii contemporane, dar asta nu trebuie să ne descurajeze. Există multe posibilități de a ajunge la sensibilitatea tinerilor, fie și pe Facebook, pe WhatsApp, totul este să insistăm, să persistăm, să nu renunțăm. Succesul trebuie să vină, dacă respectăm măcar unele condiții: să fim bine pregătiți, profesioniști, validați într-o profesiune și mai ales să fim sinceri. Elevii și studenții simt notele false și resping mesajele prefăcute. Istoria, adică viața, se lasă cunoscută și receptată numai prin voci sincere și dăruite meseriei, cu dragoste de om, de țară și de omenire.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook