Banner

Dorin Popescu: “Instituțiile statului român cu atribuții în domeniul politicii externe și relațiilor cu românii din afara Țării au un management defectuos, un nivel rudimentar de coordonare a politicilor publice în domeniu și eficienței instituționale''

Email Imprimare PDF

01_dorin_popescu_izvmPrezent la lucrările Universității de Vară Izvoru Mureșului, marți, 13 august, Dr. Dorin Popescu a avut câteva considerații și a trans câteva concluzii pe contul său de facebook, pes curt despre cele discutate până acum în cadrul evenimentului, transmite Romanian Global News.

 

"La Universitatea de Vară Izvoru Mureșului, s-a dezbătut onest și aprins situația comunităților românești din Ucraina, Serbia și Bulgaria. Lideri ai mediilor asociative românești din aceste țări, experți în domeniu, oficiali ai statului român, înalți demnitari și personalități ale vieții culturale și spirituale din România și din comunitățile istorice românești au radiografiat suferințele și crucile comunităților românești din vecinătatea României, au propus soluții, au formulat recomandări etc.

O parte dintre soluțiile și recomandările formulate la "Academia de Vară a Românilor de pretutindeni" de la Izvoru vor fi incluse în Rezoluția finală a Universității.

În alocuțiunea mea am punctat obligațiile juridice, aspectele procedurale și valoarea etică a însușirii și implementării, de către statele vecine României (cu sprijinul și implicarea diplomatică pro-activă obligatorie a Bucureștiului),, a "limbajelor europene" în domeniul protecției minorităților naționale (voi posta ulterior textul intervenției).

Câteva evaluări generale ale Dr. Dorin Popescu:

Instituțiile statului român cu atribuții în domeniul politicii externe și relațiilor cu românii din afara Țării au un management defectuos, un nivel rudimentar de coordonare a politicilor publice în domeniu și eficiență instituțională redusă; tare deja cronice ale sistemului (cumetriile, incompetența, corupția, relațiile clientelare, indolența etc.) reduc dramatic capacitatea instituțională reală a statului român de sprijinire a românilor din comunitățile istorice românești.

Un cancer etic cronic, tolerat și stimulat în cercurile aerate ale unor centre mafiote de putere, macină incet și sigur instituțiile statului român.

Încrederea noastră în capacitatea instituțiilor statului român de a crea un proiect de țară care să includă românii din afara Țării se subrezeste constant. Aceste instituții au obligații constituționale directe privind sprijinirea menținerii identității comunităților noastre istorice din jurul Țării. Respectarea acestor obligații este episodicâ, modestă, conjuncturală.

Nu mai avem elite naționale reale în mediile administrative și în spațiul public.

Avem nevoie de oameni noi, de etici noi, de viziuni și responsabilități.

Nu am reușit să păstrăm o preocupare constantă și deopotrivă o emoție publică pentru temele privind comunitățile noastre istorice. Românii din jurul României nu (mai) există în dezbaterile noastre publice, pe agenda noastră zilnică, în calendarul nostru afectiv, crucile lor nu ne mai ating inimile, platosele funcționează.

Este nevoie de un "audit extins" al comunităților noastre istorice, care să genereze ulterior soluții eficiente și adecvate la nevoile identificate ale acestora.

În general, tonurile dezbaterii au fost critice și catastrofice. Asumarea unui ton critic în spațiul public are rol de bisturiu, facilitează (chiar garantează) însănătoșirea noastră etică și instituțională. În acest moment, verdictul este sigur și clar: suntem bolnavi etic și instituțional, nu mai circulăm sânge proaspăt în organismul nostru național.

"Academia românească de la Izvoru" are rol prioritar terapeutic și taumaturgic. În ecuația complicată a terapiei noastre etice, această "Academie" poate aduce vindecări pe termen lung. Până atunci, rămâne sigur o narațiune exemplară despre români populată de eroi și modele, a conchis Dorin Popescu.

Dorin Popescu este Președinte al Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House (think-tank de politici publice la Marea Neagră), din iulie 2017. Este fost diplomat (cu misiuni diplomatice efectuate la Moscova, Cernăuți și Sarajevo), analist politic, eseist, critic literar și cadru universitar (fost lector la Universitatea Andrei Șaguna Constanța, Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice). A absolvit cursurile Facultății de Litere și Teologie a Universității Ovidius din Constanța și este doctor în filologie, din 2012, cu teza Paradigma constituirii discursului literar la Constantin Noica. A publicat peste 130 de lucrări, studii, eseuri, recenzii, articole tematice, în diferite reviste culturale și științifice din România şi din străinătate, este coautor de programe tematice şi cursuri universitare în domeniul relaţiilor publice si al istoriei şi discursului presei româneşti, la Universitatea Andrei Şaguna din Constanţa și deține premii naţionale de eseu şi critică literară. Principalele preocupări sunt legate de politică externă, studii politice, eseistică, studii culturale, istoria culturii, critică literară etc.

 

Cele mai citite ştiri

Publicitate