Banner

Ciprian Apetrei: Mai este nevoie de un Minister al Românilor de Pretutindeni ?

Email Imprimare PDF

Una dintre priorităţile noului guvern, aflat într-o faza complicată de negociere, este reducerea numărului de ministere. Acum sunt mult prea multe, este clar. Numărul lor a fost crescut constant de către guvernul demis, pentru a face loc clientelei politice, scrie Ciprian Apetrei pe www.adevarul.ro, preluat de Romanian Global News.

Mai multe ministere, mai mulţi miniştri, mai mulţi secretari de stat, mai mulţi directori de cabinet, mai mulţi şefi de serviciu, mai multe posibilităţi de turism pe bani publici, mai multe posturi pentru amantele care sunt şi ele oameni.

Printre propunerile care au ajuns în spaţiul public este şi transformarea MRP (Ministerul pentru românii de pretutindeni) într-un departament în cadrul altui minister sau în subordinea primului ministru.

Prilej de strigăte de luptă din partea unor politicieni care au găsit ocazia de a se război cu un guvern care încă nu există. Şi de manipulări panicarde, se strigă atentat la identitatea Diasporei, abandon al identităţîi naţionale, ruşine celor care au votat moţiunea de cenzură, milioane de români rămân orfani etc. Ba mai mult, vedeţi, aţi fost păcăliţi, opoziţia pe care aţi votat-o va lasă fără ministerul pe care PSD-ul cu mult drag şi doar pentru voi l-a păstorit.

Nu este deloc aşa. Această structura guvernamentală micuţa care este astăzi MRP a fost ppe rând subsecretariat de stat, apoi departament, apoi secretariat de stat, în subordinea altor ministere sau în aparatul de lucru al primului ministru. Deci transformarea aflată în stadiul de propunere nu este o noutate.

Punctul de interes iniţal au fost românii din comunităţile istorice, din jurul României. Cu timpul, odată cu creşterea migraţiei economice, ceea ce numim astăzi Diaspora a devenit din ce în ce mai vizibilă. Şi din ce în ce mai interesantă din punct de vedere electoral. După etapă de demonizare a ei, din timpul alegerilor prezidenţiale câştigate de Traian Băsescu şi apoi de Klaus Iohannis, a urmat una de compensare, de dragoste subită pentru « românii noştrii » de peste tot prin lume. O dragoste ipocrită din partea politicienilor de dragul cărora marea majoritate au plecat unde au văzut cu ochii. Politicieni care acum s-ar plimbă prin toată lumea că să îi vădă şi să se fotografieze cu ei. Şi să le verse nişte lacrimi de crocodil pe costumele populare pe care aceştia le îmbracă din dragoste şi dor de ţară.

O altă propunere publică aparţine preşedintelui PMP, Eugen Tomac, fost secretar de stat pentru românii de pretutindeni, care a solicitat înfiinţarea unui Minister pentru Românii din Republica Moldova.

Trebuie subliniată aici o componentă umană a acestei structuri administrative. Suntem o ţară cu o Diaspora uriaşă, în creştere constantă în ultimii ani.

Un Minister dedicat acestei categorii de cetăţeni este un puternic gest simbolic, o garanţie că nu sunt uitaţi de către cei de "acasă".

Indiferent dacă va rămâne un minister distinct sau va deveni o Agenţie sau un secretariat de stat, cred că o autoritate publică centrală pentru Românii de pretutindeni are sens să existe. Iar discuţia principală trebuie să fie despre atribuţiile sale şi despre priceperea şi onestitatea celor care o vor conduce.

Îi văd trei puncte de competenţă :

- mediator între autorităţile, foarte multe şi cu atribuţii care se suprapun, care au legătură cu Diaspora şi românii cărora li se adresează. Câteva exemple : Ministerul Educaţiei Naţionale, Institutul Limbii Române, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ministerul Agriculturii, Ministerul Turismului, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Culturii.

În acest domeniu au MRP poate fi şi izvor de clarificări legislative.

- manager de programe identitare, derulate în urmă unor concursuri de finanţare organizate transparent. Şi cu o mare grijă că fondurile să nu ajungă la ne-prietenii României, aşa cum s-a mai întâmplat.

- partener al mediului asociativ şi punct de informare pentru românii din Diaspora. Aici s-au făcut progrese în ultimul timp, este un drum care trebuie continuat.

Un proiect urgent al acestei autorităţi : o propunere de redimensionare a consulatelor româneşti. În jurul acestora se poate construi în mod aşezat o relaţie corectă între autorităţi şi cetăţeni. Termen până la alegerile parlamentare, dacă se vor ţine la termen.

Un al proiect, pe termen mediu, este schimbul de experienţă cu statele care au trecut prin valuri migratoare, precum Portugalia, ai cărei cetăţeni îşi patreaza identitatea şi după a două generaţie. Renunţarea la festivism şi la aducerea românilor acasă. Dacă lucrurile se vor schimbă semnificativ în ţară, oamenii vor lua singuri în calcul revenirea.

Păstrarea identităţii la generaţiile născute în Diaspora trebuie să fie prioritatea ministerului.

Şcolile de limba şi civilizaţie română pot şi ele să beneficiez de o reţea bine gândită de consulate şi centre culturale, în parteneriat cu asociaţiile de români din Diapsora. Şi cu lămurirea suprapunerilor cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" şi cu Institutul limbii române.

Legat de organizare, văd o separare clară a activităţii pentru comunităţile istorice şi pentru Diaspora. Sunt probleme distince. Renunţarea la evenimente amestecate, doar cu caracter festiv. Şi la tricouri fabricate în Bangladesh cu mesaje patriotice agramate.

În cazul în care ar rămâne un Minister, ar trebui doi secretari de stat, fiecare cu o problematica clară. Şi cu o experienţă semnificativă în acel domeniu.

Românii din Diaspora sunt şi o resursă valoroasă, nu doar un grup de oameni prigoniţi de soartă care trebuie luaţi în braţe din când în când. Prima schimbare trebuie să fie un dialog cu aceştia, de la egal la egal. În final, că să îl parafrazez pe Noica, nu se ştie cine dă şi cine primeşte.