Preşedintele Asociaţiei Femeilor Românce din Italia - ADRI, Silvia Dumitrache reacționează la declarațiile ministrului italian de interne

Email Imprimare PDF

24_asociatia_femeilor_romancePreşedintele Asociaţiei Femeilor Românce din Italia - ADRI, Silvia Dumitrache, a cerut miercuri ministrului italian de interne, Matteo Salvini, să se implice în respectarea legislaţiei italiene pentru a preveni şi reduce traficul de forţă de muncă ieftină, sclavia modernă şi traficul de persoane, în reacţie la mesajul acestuia adresat României şi Bulgariei de a limita migraţia ''sclavilor'' în Italia, scrie www.agerpres.ro, preluat de Romanian Global News.

 

''Referitor la comunicatul Dumneavoastră prin care somaţi România şi Bulgaria să ia măsuri pentru limitarea migraţiei 'sclavilor' în Italia, va reamintim că cetăţenii români sunt exploataţi în Italia. Aşa încât, este de datoria Dumneavoastră să îi ajutaţi pe angajatori să respecte legislaţia italiană pentru a preveni şi reduce traficul de forţă de muncă ieftină, sclavia modernă şi traficul de persoane'', afirmă Silvia Dumitrache, conform unui comunicat publicat miercuri pe site-ul ADRI.

''Desigur, şi România trebuie să fie mai angajată în acest sens, să informeze, să-si protejeze cetăţenii si sa respecte drepturile omului'', adaugă preşedinta organizaţiei.

Ministrul italian de interne, Matteo Salvini, a declarat război reţelelor mafiote care organizează munca la negru a muncitorilor agricoli străini în sudul ţării, după moartea a 16 dintre ei în două accidente rutiere. Vorbind într-o conferinţă de presă la Foggia, în Puglia, Salvini şi-a anunţat intenţia de a ataca problema ''importului de sclavi'' europeni, cerând mai multă atenţie şi controale din partea omologilor săi bulgar şi român.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.