Banner

Proiect IEH: Ziua Limbii Române la Ismail

Email Imprimare PDF

29_ziua_limbii_romaneInstitutul „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni va marca Ziua Limbii Române la Ismail, Ucraina în data de 8 septembrie 2018, transmite Romanian Global News.

 

Evenimentul va fi organizat în parteneriat cu Centrul de Informare al României din cadrul Universității Umaniste de Stat din Ismail.

Programul manifestației va include o conferință pe tema importanței limbii române în comunitățile istorice, un recital de poezie dedicat Zilei Limbii Române și se va încheia cu un spectacol de muzică românească , muzică ușoară și dansuri populare, susținut de ansambluri folclorice, colective populare și muzică instrumentală din raioanele Ismail și Reni.

Organizarea evenimentului reprezintă o bună ocazie de valorificare și promovare a identității culturale române în rândul persoanelor de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc din sudul Basarabiei.

Printre invitați se numără reprezentanți ai Consulatului General al Romaniei la Odesa, profesori de la Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați, profesori de la Colegiul Pedagogic „Costache Negri" Galați, președintele Asociației „Danubiana" Galați, istorici, jurnaliști din Galați, reprezentanți ai comunităților de etnie română din regiunea Odesa, poeți, scriitori, profesori și studenți de la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook