Banner

Piedici pentru edificarea bustului unui membru al Sfatului Țării”

Email Imprimare PDF

01_piedici_pentru_edificarea_bustului_unui_unionistUnioniștii își propun să edifice, în curtea Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, clădirea unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, bustul lui Alexandru Oatu, membru al Sfatului Țării. Cu toate acestea, conducerea instituției refuză să permită edificarea monumentului, iar toate eforturile grupului de inițiativă s-au soldat cu eșec, se arată într-un comunicat de presă remis la redacție, preluat de Romanian Global News.

Anunțul a fost făcut de de liderii mai multor asociații, în cadrul unei conferințe de presă, miercuri, 24 aprilie. Potrivit istoricului Anatol Petrencu, Alexandru Oatu a contribuit esențial la Unirea din 1918, însă, din păcate, personalitatea acestuia este foarte puțin cunoscută.

„Alexandru Oatu este o personalitate marcantă a acestui popor, om de cultură, care din păcate nu are nici o mențiune sau amintire despre viața și activitatea lui", a declarat Anatol Petrencu, istoric și președintele Asociației „Pro Memoria".

„Am monitorizat cu atenție starea clădirii în care Sfatul Țării a votat unirea - este într-o stare dezastruoasă, se ruinează văzând cu ochii din cauza conducerii care nu întreprinde nimic pentru a o proteja. Am pierdut mai bine de un an pe demersuri și discuții, proiecte și schițe pentru ca într-un final să fie refuzat vehement instalarea bustului lui Alexandru Oatu", a declarat președintele Asociației Contra Corupției, Vladimir Maiduc.

Prezent la conferința de presă, președintele Asociației „UNIREA-ONOARE, DEMNITATE ȘI PATRIE", Vlad Bilețchi, și-a exprimat regretul că factorii de decizie ai Academiei refuză să aducă un omagiu personalităților istorice, care au contribuit la Unirea din 1918.

„Asistăm la o schemă tipică în Republica Moldova, prin intermediul căreia clădirile și vestigiile de arhitectură și patrimoniu național sunt aduse la starea unor ruine pentru a fi ulterior vândute la preț de nimic. Este pur și simplu uimitor cum poți să votezi împotriva instalării unui bust, în condițiile în care ai o clădire care se ruinează și spațiul adiacent este plin de gunoi și deșeuri", a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA-ODIP".

Alexandru Oatu a fost trezorierul Pământeniei din Dorpat. El s-a născut la 31 martie 1878, în satul Cuhneşti, jud. Bălţi, în familia preotului Ioan Oatu. Apusul vieţii lui Alexandru Oatu a fost unul tragic. După 28 iunie 1940, el a rămas în Basarabia, fiind convins că noile autorități vor ține cont de trecutul său revoluționar, antițarist. Realitatea a fost alta. Când au venit sovieticii, foştii săi colegi şi prieteni erau arestaţi şi dispăreau fără urmă. Fiind chemat la NKVD, unde i s-a cerut să-i denunțe pe foștii săi camarazi, Oatu a înţeles că scăpare din acest infern nu există. Atunci a luat revolverul unui ofiţer NKVD, care locuia în gazdă la el, şi, când acesta era la baie, s-a împuşcat.

VIDEO - https://www.privesc.eu/Arhiva/86066/Conferinta-de-presa-cu-tema--Dezvelirea-bustului-in-cinstea-unui-membru-a-Sfatului-Tarii-