Banner

Artiști români la Festivalul Benzii Desenate de la Poznań, 9-11 mai

Email Imprimare PDF

01_benzi_desenate_poznanInstitutul Cultural Român de la Varșovia este pentru prima dată partener al Festivalului Benzii Desenate de la Poznań, cel mai mare eveniment de gen din Polonia care oferă publicului toate evenimentele gratuit și care se încheie, în mod tradițional, cu Ziua Benzii Desenate Gratuite. În această zi creatorii oferă publicului fanzine cu tematică diversă și participă la sesiuni de autografe, se arată într-un comunicat de presă remis la redacție, preluat de Romanian Global News.

Organizatorul principal al Festivalului este Biblioteca Universitară din Poznań, singura biliotecă din Polonia care se ocupă în mod academic de banda desenată și deține cea mai amplă colecție din țară, însumând peste 15 000 de poziții.

În acest an, organizatorii și-au propus să pună accentul pe banda desenată din două țări, România și Germania. Programul Festivalului cuprinde mai multe elemente dedicate creației și creatorilor români. Publicul polonez va avea astfel posibilitatea să cunoască artiștii din România prin intermediul întâlnirilor, prezentărilor, expozițiilor, revistelor de bandă desenată, pregătite special pentru eveniment.

România va fi reprezentată la Festival de artiștii Xenia Pamfil, Adrian Barbu și Gabriel Rusu, care vor participa la o masă rotundă dedicată benzii desenate românești, la vernisajul expoziției Banda desenată din România 2019, vor lansa și dărui publicului un fanzin românesc, pregătit în limba polonă. Selecția artiștilor prezenți în fanzin îi cuprinde pe Maria Surducan, Ileana Surducan, Xenia Pamfil, Anna Júlia Benczédi, Adrian Barbu, Gabriel Rusu.

ICR Varșovia a colaborat la realizarea proiectului cu Centrul de Limbă și Cultură Poloneză din Cluj-Napoca, din cadrul Universității „Babeş-Bolyai".

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook