Banner

Consulul de la Milano dă în judecată Guvernul României, cerând să nu fie schimbat înainte de terminarea mandatului

Email Imprimare PDF

01_adrian_georgescuNiciodată nu s-a întâmplat până acum, în istoria diplomației românești, ca un consul general care a primit decizia de a fi rechemat de la post să dea Guvernul în judecată. Acum consulul general de la Milano, Adrian Georgescu, a creat un precedent: se judecă cu Guvernul României, reprezentat de premierul Viorica Dăncilă, scrie Gazeta Românească preluat de Romanian Global News.

La Curtea de Apel București a fost înregistrat în 2 septembrie 2019 dosarul nr. 4921/2/2019, la Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în care reclamant este Adrian Georgescu, iar pârât, Guvernul României.

Dosarul are ca obiect „Suspendare executare act administrativ HG 565/08/08/2019". Este vorba de o hotărâre de Guvern semnată de Viorica Dăncilă prin care Adrian Georgescu a fost eliberat din funcție, în locul lui fiind numit Mugurel Tiberiu Dinu.

Domnului Adrian Georgescu i s-au solicitat mai multe date despre procesul intentat Guvernului României. «Nu vreau să fac nicio declarație oficială până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești în cauză. Este deja informație publică faptul că am formulat o acțiune în justiție împotriva rechemării mele din funcția de consul general înainte de expirarea mandatului, fara a exista vreun motiv», ne-a declarat Adrian Georgescu.

Conform HG 565, publicată în Monitorul Oficial 666 din 9 august, "Domnul Adrian Georgescu se recheamă din calitatea de consul general, șef al Consulatului General al României la Milano, Republica Italiană. Domnul Adrian Georgescu își va încheia misiunea în termen de cel mult 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri. Începând cu data încheierii misiunii domnului Adrian Georgescu, domnul Tiberiu Mugurel Dinu se numește consul general, șef al Consulatului General al României la Milano, Republica Italiană."

Hotărârea este semnată de VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ, prim-ministru, și de un secretar de stat de la Externe, Dănuț Sebastian Neculăescu.

Conform notei de fundamentare pentru această hotărâre de guvern, schimbarea consulului general Adrian Georgescu cu Mugurel Tiberiu Dinu are următoarea justificare:

„Pentru desfășurarea în condiții normale a activității Consulatului General al României la Milano, Republica Italiană precum și pentru reprezentarea corespunzătoare a intereselor românești în cadrul circumscripției consulare, Ministerul Afacerilor Externe propune: 1. Să se aprobe numirea domnului Tiberiu Mugurel Dinu în funcția de consul general, șef al Consulatului General al României la Milano, Republica Italiană. 2. Ministrul afacerilor externe să semneze patenta consulară prin care se notifică autorităților țării de reședință această numire. "

Menționăm că Adrian Georgescu a fost numit șef al misiunii de la Milano în 2016. Conform legii, „de regulă" mandatul de consul durează patru ani, dar de multe ori consulii sunt rechemați mai devreme sau mai târziu.

Aducerea lui Mugurel Tiberiu Dinu la Milano a provocat mari nemulțumiri în rândul opoziției. Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, a avut mesaje extrem de acide la adresa premierului, cu privire la această numire.

Numirea lui Dinu la șefia misiunii de la Milano, post în care a mai fost în perioada 2007 – 2012 (după ce în perioada 2002 – 2007 a fost vice-consul și ulterior consul în aceeași locație, deci în total 10 ani) a fost salutată de o scrisoare a unor asociații „prietene".

La rândul său, consulul rechemat, Adrian Georgescu, a fost lăudat de mai mulți intelectuali români din Milano. În fine, în favoarea lui Dinu a apărut și o scrisoare din partea unui preot, cu binecuvântarea Episcopului, în care îi este lăudată activitatea. De când a primit vestea rechemării, consulul general Adrian Georgescu este foarte activ pe pagina sa de Facebook, publicând fotografii cu numeroase personalități italiene și române pe care le-a întâlnit în timpul mandatului său. Este posibil ca toate acestea să fie prezentate și în instanță, în sprijinul tezei sale conform căreia rechemarea de la post ar fi o nedreptate.

Și la Cahul, consulul general Anca Corfu ost chemată de la post, iar în locul său a fost numit Florin Brabete. Acesta a absovit Politehnica din București în 1989. El a lucrat, de-a lungul timpului, la companii precum Uti Security Systems, Tofan Group, Michelin România. 11 ani a fost director al Eco Anvelope SA, o companie din domeniul reciclării deșeurilor.

Întreaga comunitate din zona Cahul, intelectuali, primari a primit cu regret chemarea de la post a Ancăi Corfu, o prezență apreciată în mod pozitiv în spațiul basarabean, și în același timp uimităde numirea lui Florin Brabete în funcția de consul general, dat fiind background-ul său profesional și scurta sa activitate în cadrul Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit profilului său de pe LinkedIn, acesta este în MAE din decembrie 2018.

 

Cele mai citite ştiri

Publicitate