Românii din județul Harghita și din Basarabia vor avea activități comune dedicate Centenarului marii Uniri

Email Imprimare PDF

26_ro_harghita_basarabiaMai multe şcoli din judeţul Harghita şi din Republica Moldova vor derula, în acest an, activităţi educative şi culturale comune, în cadrul unui proiect iniţiat de Asociaţia Învăţătorilor Harghiteni şi dedicat Centenarului Marii Uniri, scrie Gina Ștefan pentru www.agerpres.ro, preluat de Romanian Global News.

 

Preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor Harghiteni, inspectorul şcolar Elena Mîndru, a declarat joi, pentru AGERPRES, că prin proiectul intitulat "Ambasadorii limbii şi culturii române" se vor organizarea evenimente comune, care vor contribui la comunicarea în limba română, la consolidarea relaţiilor şi a parteneriatelor între cadrele didactice, între elevi şi părinţi, dar şi "la păstrarea zestrei noastre comune: istorie, limbă, port şi tradiţii".

La proiect participă 13 şcoli din Harghita, majoritatea din zona de Nord a judeţului, şi 13 şcoli din Republica Moldova.

Elevii şi cadrele didactice din şcolile din Harghita şi Republica Moldova vor desfăşura activităţi cu teme precum: "Limba noastră-i o comoară-Mihai Eminescu şi Grigore Vieru în literatura română" sau "O singură limbă, o singură ţară-27 martie în istoria poporului nostru".

De asemenea, vor avea loc vizite de studiu în Harghita, respectiv în Republica Moldova, iar echipe de copii şi profesori de la şcolile din Republica Moldova vor participa la tradiţionalul festival folcloric din comuna harghiteană Sărmaş, intitutal "Cântec, joc şi voie bună!".

Proiectul mai prevede şi participarea elevilor din Republica Moldova la manifestări dedicate Zilei Naţionale a României, urmând ca aceştia să celebreze Centenarul Marii Uniri, pe 1 Decembrie 2018, alături de românii din Miercurea Ciuc.

Inspectorul Elena Mîndru a punctat faptul că, printre obiectivele specifice ale proiectului se numără educarea elevilor în spiritul valorilor naţionale comune prin participarea la evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri, dar şi crearea, în cadrul şcolii, a unui centru educaţional de valorificare a culturii române, a tradiţiei şi a obiceiurilor, a costumelor populare, a istoriei, a religiei, a educaţiei în spaţiile de comunicare românească.

Totodată, Mîndru consideră că principala dimensiune a Centenarului Marii Uniri este una educativă, iar prin educaţie, copiii pot duce mai departe spiritul generaţiei de la 1918

"Pentru România, anul 2018 este un an al unităţii de neam şi de credinţă. Şcoala are misiunea de a face, prin educaţie, un recurs la memoria istoriei neamului românesc, iar Centenarul să devină un moment de reflecţie profundă concretizat în activităţi cu elevii, profesorii şi membrii comunităţilor din care aceasta face parte. Principala dimensiune a centenarului este, aşadar, cea educativă, pentru ca generaţiile actuale de elevi să-şi însuşească valorile, atitudinile şi convingerile patriotice şi să înţeleagă mesajul şi sacrificiile generaţiei Marii Uniri. În acest context, consider că, prin derularea unui proiect de parteneriat educaţional precum cel iniţiat de noi, "Ambasadorii limbii şi culturii române", pentru copiii din judeţul Harghita şi cei din Republica Moldova este o oportunitate de a putea sărbători împreună Centenarul, de a simţi şi trăi evenimentul ca fiind unul marcant pentru istoria noastră comună", a declarat Elena Mîndru, pentru AGERPRES.

Proiectul, iniţiat şi derulat de Asociaţia Învăţătorilor Harghiteni, este susţinut de Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Clubul Lions Miercurea Ciuc şi Despărţământul Astra al Covasnei şi Harghitei.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.