Banner

O seară dedicată ilustrului diplomat Dimitrie Dimăncescu, la ICR Londra

Email Imprimare PDF

14_dimitrie_dimancescuÎn seara zilei de 23 octombrie, Institutul Cultural Român din Londra continuă seria de proiecte dedicate personalităţilor marcante ale exilului românesc prin organizarea, la sediu, a unui eveniment ce aduce în atenția publicului britanic figura celebrului diplomat Dimitrie Dimăncescu, apropiat al Marii Britanii și decorat cu Crucea Militară de către însuși Regele George V. Evenimentul va avea loc în prezența fiului lui Dimitrie Dimăncescu, consulul onorific al României la Boston, Dan Dimăncescu, transmite Romanian Global News.

Fondator al cercetăşiei din România, decorat de trei naţiuni (România, Anglia, Rusia) pentru merite extraordinare în război, diplomat la Washington şi Londra, negociator de pace după Al Doilea Război Mondial, Dimitrie Dimăncescu (1896-1984) este exponentul unei familii cu un destin total remarcabil. Membru al Guvernului român din 1938, apropiat al lui Winston Churchill și colaborator al Serviciilor de informaţii britanice în subminarea ocupaţiei germane din România în timpul războiului, Dimăncescu părăsește România în decembrie 1947, fiind exilat în Maroc în 1948, apoi în SUA începând cu 1956.

Seara va debuta cu proiecţia documentarului "HILL 789: The Last Stronghold" („Colina 789: Ultima Redută"), realizat de Nicholas Dimăncescu, nepotul lui Dimitrie Dimăncescu, care evocă experiențele bunicului său în timpul Primului Război Mondial. Filmul foloseşte imagini de arhivă cu multe personalităţi ale vremii: Generalul Berthelot (Franţa), Colonelul Norton Griffiths (Marea Britanie), care a sabotat rezervele României de petrol şi cereale, şi Locotenentul Erwin Rommel, pe care Dimitrie Dimăncescu l-a întâlnit în lupta de pe Muntele Cosna.

Proiecția va fi urmată de lansarea volumului "Uncharted Journey: Memoirs of Dimitri D. Dimancescu 1896-1984", publicat în limba engleză în 2016 și apărut și în limba română sub titlul „Călător fără hartă. Memoriile lui Dimitri D. Dimăncescu". Prezentată de Dan Dimăncescu, căruia i se va alătura Anita Prazmowska, profesor de istorie internațională la London School of Economics, cartea pătrunde în culisele istoriei naționale, dezvăluind detalii fără precedent ale perioadei antebelice și interbelice, precum și decizii radicale care au schimbat soarta României și a lumii. Printre numeroasele personalități ale vremii care s-au perindat prin viața lui Dimăncescu se numără: Regina Maria a României, Regele Carol al II-lea, Lt. Erwin Rommel, Prințul Antoine Bibesco, Nicolae Titulescu, dansatoarea Loie Fuller, William Randolph Hearst, diplomatul britanic Bruce Lockhart, Gheorghe Tătărescu și Winston Churchill.

"Dimitrie Dimăncescu este un român ilustrativ pentru o astfel de epopee: cu o viață cuprinzătoare cât un secol de istorie românească, trăind din plin schimbările de regim aferente, eroul nostru a început prin a fi un nepot iubit al unui bunic matern (care luptase în Războiul Crimeii!), s-a apropiat de maturitate prin a fi liceanul-fondator al mișcării de cercetași din România (1913), a continuat prin a lupta ca voluntar din prima noastră zi a Marelui Război (15 august 1916), prin a fi apoi student în S.U.A. (pe când știa doar câteva cuvinte în engleză!), absolvent inginer (în 1922) ajuns diplomat român la Washington dintr-o (altă) întâmplare, rămas în tot acest timp prieten cu prințul, ulterior regele, Carol al II-lea, implicat apoi în promovarea turismului, ba chiar și a cinematografiei naționale, numit în anii ʼ30 consul în California și mai apoi diplomat la Londra etc. ‒ povestea acestui personaj are cursivitatea unui roman de aventuri și răsturnările de situație ale unui film de Hollywood, în care eroul este mereu plin de farmec... și de autoironie. Mai rar mi-a fost dat, în ultimii ani, să citesc o biografie atât de interesantă ‒ și de bine scrisă."- Adrian Cioroianu.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook