Banner

Proiectul ”De la Timoc la Tisa și la Nistru” lansat la Chișinău

Email Imprimare PDF

01_de_la_timok_la_tisa_nistruInspectorul școlar pentru geografie, istorie și științe socio-umane al IȘJ Olt, Dalia Cîrstea, a lansat un nou proiect educațional internațional, menit să întărească legătura de limbă și cultură între românii din patru state: Serbia, Ucraina, Republica Moldova și România. Astăzi, proiectul a ajuns la Chișinău, partener al inițiativei devenind Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi". Evenimentul s-a bucurat de prezența Secretarului de Stat din cadrul Ministerului Românilor de Pretutindeni, Victor Alexeev, inițiatoarea proiectului Dalia Cîrstea, oaspeți din Serbia, conducerea Liceului Asachi, profesori și elevi, transmite Romanian Global News.

Proiectul își propune să sensibilizeze tinerii față de istoria națională. Activitățile propuse sunt orientate spre partea practică, interactivă, cu implicarea directă a elevilor și a cadrelor didactice. Noua generație, copiii cărora le curge sânge românesc prin vene, vor prezenta în imagini, prin desene, colaje, picturi, lucrări proprii, România, așa cum le-a fost prezentată în cadrul familiei și a comunității.

„Statul român vrea să cunoască, în parte, cât mai mulți dintre acei români din comunitățile istorice care promovează cultura, valorile românești și reîntregirea neamului. Vrem să vă cunoaștem și vă spunem că puteți miza pe noi. Ministerul Românilor de Pretutindeni vă va spijini tot timpul. O vom face atât punctual - prin proiecte concrete, cât și spiritual ... frățește.", a declarat Secretarul de Stat, Victor Alexeev.

În acest context, demnitarul român a supus atenției preocuparea permanentă pe care MRP o acordă problematicii românilor de pretutindeni, acest aspect regăsindu-se și în Strategia Națională pentru Românii de Pretutindeni pentru perioada 2017 – 2020.

Totodată, secretarul de stat a menționat necesitatea cunoașterii drepturilor și obligațiilor românilor aflați peste hotare, subliniind importanța susținerii integrării acestora în comunităţile unde au ales să trăiască şi să muncească. În egală măsură, demnitarul MRP a punctat amplul plan de acțiuni al instituției dedicat diasporei și comunităților istorice, evidențiind programe de tipul ARC 2019, Ziua Iei-Program de distribuție de costume populare, Programul de distribuție de carte românească etc. de care pot beneficia și etnicii românii din jurul granițelor.

Copiii din grupul țintă sunt invitați să se implice în proiect prin desene, colaje, picturi, lucrări care să surprindă elemente de identitate națională românească, ca expresie a caracterului național, raportate la limbă, cultură, obiceiurile, tradițiile, cutumele naționale specifice și alte elemente de identitate extinse la sufletul românesc și la realitățile etnice autohtone traduse prin „specific național".

„În așa fel, sper să ne izbăvim de minciuna istoriei care ne-a separat", a declarat directorul Liceului, Boris Volosatîi.

Proiectul mai prevede realizarea unui „Colț al Prieteniei" în holurile instituțiilor de învățământ partenere din cele patru țări, precum și organizarea unei expoziții de fotografie tematică „Cultură și tradiții românești în Europa de Est".

„Prin acest proiect, ne-am propus să-i învățăm pe elevi să conștientizeze și să respecte valorile democratice, cultural-istorice, simbolurile unității, toleranței, bunei conviețuiri" a declarat Dalia Cîrstea.

Proiectul „De la Timoc la Tisa și la Nistru", a fost lansat pe 17 aprilie, la Colegiul Național Radu Greceanu din Slatina.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook