Banner

Un bust al Regelui Ferdinand I va fi edificat în satul Varnița, Anenii Noi (Republica Moldova)

Email Imprimare PDF

01_regele_ferdinand_IUn bust al Regelui Ferdinand I va fi edificat în satul Varnița, raionul Anenii Noi, pe teritoriul aferent Școlii de Artă din localitate, transmite Radio Chișinău, preluat de Romanian Global News.

Un proiect în acest sens a fost aprobat la ședința Guvernului de la Chișinău.

Ideea edificării acestui bust vine din anul 1935, la inițiativa Căminului Cultural „Sfântul Gheorghe" din comuna Varnița, județul Tighina, potrivit materialelor de arhivă. Atunci au fost prezentate două schițe ale bustului, realizate de sculptorul Alexandru Plămădeală și inginerul Gheorghe Levițchi.

Bustul Regelui Ferdinand I a fost finisat și inaugurat în anul 1939, dar o dată cu ocuparea Basarabiei de sovietici, acest bust a fost profanat, demontat și dus pe malul stâng al Nistrului, potrivit notei informative de la Guvern. În 1942, după eliberarea Basarabiei de către Armata Română, deși au fost făcute mai multe demersuri nu s-au aflat informații despre starea și locul aflării bustului lui Ferdinand I.

Autorii proiectului de hotărâre, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării de la Chișinău, susțin că cheltuielile pentru executarea și edificarea bustului vor fi acoperite din donații și sponsorizări.

 

Cele mai citite ştiri

Publicitate