Banner

Începând de duminică, locuitorii Chișinăului pot decide: DA sau NU pentru ReUnirea cu România

Email Imprimare PDF

31_da_sau_nuÎncepând de duminică a început consultarea publică din Chișinău pe tema ReUnirii cu România. Până pe 14 aprilie, locuitorii celei de-a doua capitale românești vor fi întrebați dacă sunt pentru sau împotriva Unirii, subiect fundamental al oricărui român și al spațiul public al celor două maluri de Prut, transmite Romanian Global News.

 

Cercetarea sociologică din Chișinău este derulată de experții Centrului Social-Politic European.

Locuitorii Chișinăului vor fi chestionați atât prin intermediul operatorilor de interviu, care vor bate din ușă în ușă, cât și online, pe platforma www.decid.md.

Întrebarea va fi una închisă, precodificată, cu două variante posibile de răspuns, iar chișinăuenii vor putea alege pe aceea care corespunde opiniei lor, cu ,,DA" sau „NU".

De asemenea, în cadrul exercițiului de referendum, în Chișinău, dar și în suburbii vor fi deschise centre de consultare, unde cei interesați să participe la studiu vor putea să își exprime opinia în legătură cu Unirea.

Efectuarea acestui amplu studiu se conturează ca fiind importantă și pentru exercitarea libertății de expresie în societatea moldovenească. Rezultatele studiului au potențialul de a îmbogăți cu argumente obiective dezbaterea publică referitoare la unire, prin intermediul cifrelor interpretate de sociologi independenți.

Cercetarea are ca scop secundar să radiografieze nivelul de maturitate și sănătatea democrației din Republica Moldova, prin abordarea științifică și fără părtinire a unui subiect de interes și insuficient analizat: unirea cu România.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook