Cum arată grădiniţa din satul Ciulucani, raionul Teleneşti din Republica Moldova, după ce a fost renovată cu contribuţia Guvernului român

Email Imprimare PDF

24_gradinita_ciulucaniMarți, 12 iunie, a fost inaugurată grădiniţa din satul Ciulucani, raionul Teleneşti după ce a fost renovată cu finanţare din partea Guvernului României. Pentru reparaţia şi dotarea grădiniţei au fost alocaţi 2 805 501 lei, dintre care contribuţia Guvernului României a fost de 2 332 055 lei, contribuţia locală a fost de 297 725 lei, iar contribuţia Fondul de Investiţii Sociale din Moldova a fost de 175 721 lei, transmite Romanian Global News.

Blocul care a fost reprofilat în grădiniţă de copii a fost construit în anul 1982, are un nivel şi este preconizat pentru 100 copii (4 grupe).

În urma implementării proiectului la grădiniţă s-au efectuat lucrări interioare şi exterioare, s-au instalat uşii şi ferestre. A fost reparat sistemul de încălzire, sistemul de ventilare, reţelele electrice, reţelele de apă şi canalizare, şi lucrări de amenajare a teritoriului.

Totodată, grădiniţa a fost dotată cu mobilier pentru grupe şi utilaj pentru blocul alimentar.

Prezent la eveniment, Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Republica Moldova, a reiterat sprijinul pe care-l va acorda România și în continuare Republicii Moldova.

„Investiția pe care a făcut-o Guvernul României prin acest program este una de valoare. Doresc să le mulțumesc celor care au făcut posibil acest lucru: autorităților publice locale, Guvernului României, Guvernului Republicii Moldova. Succesul ar fi fost imposibil dacă n-am fi beneficiat de priceperea și de dăruirea FISM. Prin tot ceea ce facem aici, dorim să contribuim la îmbunătățirea vieții cetățenilor Republicii Moldova".

Grădiniţa „Porumbei" din satul Ciulucani funcţionează din anul 1982. Pentru prima dată în istoria satului Ciulucani, în cadrul instituției renovate va fi creată o grupă de creșă, ce va putea fi frecventată de copii de la vârsta de doi ani.

Beneficiari direcți ai proiectului sunt circa 100 de copii în vârstă de 2-7 ani.

Pentru renovarea și dotarea grădinițelor din Republica Moldova, Guvernul României a alocat 26 de milioane de euro prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova". De aceste fonduri au beneficiat 933 de grădiniţe din Moldova.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.