Banner

Peste 100 de companii din R. Moldova, la Brașov: „Este important să avem colaborări concrete între oameni din mediul de afaceri din Republica Moldova și cel din Brașov”

Email Imprimare PDF

20_pan_mdO sută de companii din Republica Moldova şi două formaţii de succes, Ansamblul Fluieraş şi cunoscutul interpret basarabean Valentin Boghean din Chișinău, au participat, în perioada 15 - 17 iunie curent, la evenimentul „Republica Moldova Prezintă", organizat la Brașov, România, transmite www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

Producătorii din Republica Moldova din domenii precum vinificația, serviciile, confecțiile, încălțăminte, bijuterii etc. le-au prezentat românilor şi turiştilor, în Piaţa Sfatului din Braşov, produsele din stânga Prutului, într-o expoziţie cu vânzare, degustări de vinuri, concerte şi un forum bilateral destinat oamenilor de afaceri.

Vineri, 15 iunie, pe scena din Piaţa Sfatului au evoluat Ansamblul de cântece şi dansuri populare „Fluieraş", dar și formaţia lui Vali Boghean. Show-ul a cuprins şi defilarea de modă a brandurilor „Din Inimă", reprezentative pentru industria de fashion a Republicii Moldova

„Evenimentul are o dublă însemnătate, în contextul în care anul acesta România sărbătoreşte Anul Centenarului, iar Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova sărbătoreşte şi ea 100 de ani de la înfiinţare. Cred că este important ca, dincolo de declaraţii politice, referiri la bunele relaţii cu Republica Moldova şi exemple de bună practică, să avem colaborări concrete între oameni din mediul de afaceri din Republica Moldova şi cel din Braşov. În Braşov există o comunitate numeroasă de români din Republica Moldova şi cred că acest eveniment va avea un impact bun asupra mediului economic din Braşov şi din Republica Moldova", a declarat viceprimarul Costel Mihai.