Banner

Românii din Țara mamă cumpără un sfert din producția Basarabiei de export

Email Imprimare PDF

29_export_importÎn 2018, Federația Rusă a ajuns pe poziția a patra în topul țărilor după destinația exporturilor din Republica Moldova, după România, Italia și Germania. Acest lucru relevă o schimbare de optică a companiilor moldovenești și deja în primele luni ale anului 2018, peste 25% din totalul exporturilor sunt direcționate spre România, transmite www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.

În același timp livrările de mărfuri și produse în România le devansează pe cele din toate statele din CSI, care reprezintă numai 16% din totalul exporturilor.

Și exporturile locale înregistrează schimbări după direcția geografică. Ca exemplu, în 2017, exporturile realizate de către antreprenorii din regiunea din stânga Nistrului au excelat spre România (16,2% din totalul exporturilor locale din regiune) și Ucraina (18,3%), care au devansat Rusia (10,5%). Este opinia exprimată în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic" de către directorul de programe de la IDIS Viitorul, Viorel Chivriga.

După ce s-au împlinit patru ani de la semnarea Acordului de Asociere cu UE are loc o schimbare în totalitate a direcțiilor geografice pe partea de exporturi și importuri și schimbul de poziții în rândul partenerilor comerciali de top. În același timp, pe partea importurilor, ponderea statelor europene dețin întâietatea și însumează peste jumătate din totalul intrărilor de mărfuri și produse în Republica Moldova.

Viorel Chivriga a spus că schimbarea de optică a comerțului Republicii Moldova înseamnă alegerea de piețe sigure, reguli de joc stabile, experiență și tehnologii. „S-a făcut un salt considerabil la preluarea standardelor UE. În timp ce la armonizarea legislației există probleme. Deși unele instituții prezintă rapoarte de activitate bune, sunt restanțe, iar calitatea unor acte lasă de dorit. Sunt restanțe și în ceea ce privește raportarea, ceea ce denotă lipsa controlului instituțiilor guvernamentale".

Directorul de programe a spus că sunt observate progrese și în domeniul industriei, iar pe partea transporturilor are loc o majorare a traficului de mărfuri și pasageri. În agricultură sunt semnalate schimbări privind antreprenoriatul rural, dar și a politicilor statului. Sunt în derulare mai multe programe europene efectul cărora se vede în pregătirea businessului și dezvoltarea rurală.

În concluzie, Viorel Chivriga a menționat că mai multe instituții și companii din Republica Moldova au de câștigat în urma preluării bunelor practici și a experienței UE după implementarea Acordului de Asociere. În prezent sunt în creștere investițiile în zonele economice libere, parcurile industriale, incubatoarele de afaceri și cele focusate pe pregătirea funcționarilor și antreprenorilor din Republica Moldova.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook