Banner

Ungaria va majora sprijinul acordat naţionalităţilor

Email Imprimare PDF

11_bani_ungurestiBugetul de stat al Ungariei pentru anul 2019 va cuprinde o nouă majorare a fondurilor alocate sprijinirii minorităţilor, a anunţat săptămâna trecută în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Budapesta Soltész Miklós, secretarul de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei responsabil de culte, relaţia cu minorităţile şi ajutorarea creştinilor persecutaţi. Sumele alocate în acest scop au crescut de mai bine de patru ori de la revenirea Fidesz la guvernare, în 2010, informează Agenţia MTI, citată de Foaia Românească, preluat de Romanian Global News.

Soltész a explicat că prin această majorare este corectată o situaţie, care nici acum nu este rea şi că toate grupurile de naţionalităţi vor beneficia de sprijin financiar suplimentar, fie că este vorba de învăţământ, funcţionarea ONG-urilor sau investi ţii.

Acesta a subliniat că relaţia excelentă, care s-a creat şi s-a păstrat cu naţionalităţile din Ungaria, transmite un mesaj extrem de pozitiv către respectivele ţări mamă, iar în unele cazuri aceasta influenţează şi deciziile guvernelor acestor state. S-a întâmplat ca astfel comunităţile maghiare din statele amintite să înregistreze progrese în relaţia cu administraţia centrală, a adăugat secretarul de stat.

Fürjes Zoltán, subsecretarul de stat responsabil de problemele naţionalităţilor a subliniat: Guvernul consideră naţionalităţile din Ungaria o resursă, motiv pentru care acordă o atenţie sporită ONG-urilor lor.

Potrivit acestuia, fondurile pe care ONG-urile naţionalităţilor le pot accesa pe bază de proiecte au fost majorate pentru anul viitor cu 400 de milioane de forinţi, de la 1,5 miliarde de forinţi, cât a fost bugetul în acest an. Fürjes a mai spus că pentru taberele în care tinerii de altă naţionalitate îşi pot vizita ţara mamă vor fi disponibili anul viitor 600 de milioane de forinţi, cu 150 la sută mai mult decât anul acesta. Subsecretarul de stat a adăugat că sumele alocate culturii şi vieţii creştine au crescut cu 20 de procente, iar cele destinate proiectelor pentru formarea profesională a cadrelor didactice, cu 30 la sută.

Ritter Imre, deputatul minorităţii germane, preşedintele Comisiei pentru minorităţi din Parlamentul Ungariei a declara că în ultimii cinci ani au crescut considerabil posibilităţile naţionalităţilor din Ungaria. Acesta a amintit că în urmă cu patru an cadrul financiar al investiţiilor şi renovărilor destinate autoguvernărilor naţionale a fost la nivel naţional de 421 de milioane de forinţi, în timp ce anul viitor va fi de 2,5 miliarde de forinţi. Acesta a amintit şi că autoguvernările locale a şase naţionalităţi administrează 74 de instituţii de învăţământ public; peste 12.000 de copii beneficiază de învăţământ destinat minorităţilor. Dacă sunt socotite şi instituţiile autoguvernărilor naţionale, atunci numărul elevilor şi copiilor de grădiniţă ajunge la peste 18 mii.

Kissné Köles Erika, reprezentantul minorităţii slovene a subliniat importanţa învăţământului public, care pentru comunitatea ei înseamnă viitor. Kissné a explicat că instituţiile de învăţământ public nu pot exista fără pedagogi cu vocaţie şi conştiinţă naţională. Din acest motiv este important că în bugetul pe 2019 cresc sporurile acordate acestora la 2,5 miliarde de forinţi.

Varga Szimeon, reprezentantul minorităţii bulgare a subliniat pe tema majorării subvenţiilor autoguvernărilor naţionale că aceste entităţi susţin financiar tot mai multe instituţii. Acesta a remarcat şi că, după majorarea de 20 de procente votată anul trecut, anul acesta deputaţii au aprobat o majorare cu 10 la sută a sumei destinate autoguvernărilor locale ale minorităţilor naţionale