Concert „De Dragobete, de Dragoste, de Dor cu Eugen Doga” la Sala cu Orgă din Chișinău

Email Imprimare PDF

21_doga_sala_cu_orga_din_chisinauInstitutul Cultural Român „Mihai Eminescu" la Chişinău în colaborare cu Sala cu Orgă organizează o seară de romanţe din creaţia celebrului compozitor Eugen Doga. În cadrul concertului vor fi interpretate romanţe pe versuri de Mihai Eminescu, Veronica Micle, Grigore Vieru şi Anatol Ciocanu, transmite Romanian Global News.

 

Concertul, cu participarea maestrului Eugen Doga, va avea loc pe data de 24 februarie, ora 18.00 şi va fi susţinut de Orchestra Naţională de Cameră a Sălii cu Orgă, sub bagheta dirijorului Cristian Florea şi invitaţii speciali ai serii: Mariana Bulicanu, Ana Cernicova, Ion Timofti, Ana Morari, Dumitru Mâţu, Corul de Copii „Vocile Primăverii" şi Corul Naţional de Cameră a Sălii cu Orgă condus de Ilona Stepan.

Eugen Doga este considerat, pe bună dreptate, unul dintre cei mai mari compozitori contemporani. Celebrul său vals „Dulcea şi tandra mea fiară" a fost inclus în lista celor 10 cele mai celebre melodii ale secolului XX şi în Patrimoniul UNESCO. În Republica Moldova, anul 2017 a fost declarat „Anul Eugen Doga", ca un omagiu adus aniversării a 80 ani ai marelui artist. Evenimentul de pe 24 februarie va încheia seria de concerte omagiale organizate în cadrul „Anului Eugen Doga" atât în Republica Moldova, cât şi în România.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook