Banner

”The Queen’s Wars”/ „Bătăliile Reginei”, monodramă inspirată de jurnalele de război ale Reginei Maria, în premieră la Londra

Email Imprimare PDF

25_the_queens_warsCa parte a ambițiosului program prilejuit de Anul Centenarului în Marea Britanie, dar şi ca o celebrare a Zilei Regalităţii în România, ICR Londra prezintă, în 10 şi 11 mai, premiera mondială a monodramei „Bătăliile Reginei", piesă inspirată de jurnalele de război ale Reginei Maria, transmite romanian Global News.

Spectacolul este realizat, în limba engleză, printr-o colaborare între compania româno-britanică Immersive Theatre și ICR Londra, rolul marii regine fiind interpretat de excelenta actriță Anca Doczi. Regia spectacolului este semnată de Cristian Luchian, muzica de Bogdan Văcărescu, design de lumini de Leonard Băcică, iar vocea înregistrată aparţine actorului Alin Bălăşcan.

Prin intermediul acestui adevărat studiu de personaj, britanicii şi românii deopotrivă vor putea descoperi sau redescoperi un personaj-cheie pentru victoria României în Marele Război și negocierile de pace de la Paris, dar şi cea mai importantă personalitate-punte dintre România şi Marea Britanie. Spectacolul, realizat special pentru spațiul teatral al ICR Londra, evidențiază personalitatea reginei ca mamă confruntată cu tragedii personale, ca soție care trebuie să stea alături de un rege confruntat cu cea mai mare încercare a vieții și ca monarh implicat în viața publică, militară și diplomatică a țării sale.

În cadrul programului de celebrare a Anului Centenarului în Marea Britanie, în organizarea ICR Londra și a partenerilor săi au mai avut loc:

• Concert „100" al trupei Imago Mundi;

• Conferință dedicată Unirii de la 24 ianuarie 1859;

• „100 de ani de muzică românească": Muzica Primului Război Mondial şi Muzică în România Mare;

• Lansarea site-ului „The Making of United Romania";

• Expoziția şi conferința „Războiul la feminin: româncele în Primul Război Mondial";

• Participarea României la Târgul Internațional de Carte de la Londra, ediţie dedicată Centenarului Marii Uniri.