Banner

Lucrările de construcţie a gazoductului Iaşi - Ungheni vor începe pe mai multe porţiuni concomitent

Email Imprimare PDF

31_chiril_gaburiciLucrările de construcţie pentru gazoductul românesc prelungit până la Chişinău vor începe la sfârşitul verii, pe mai multe porţiuni concomitent. Cel puţin asta spune ministrul Economiei într-un interviu pentru agenţia Moldpres, preluat de Romanian Global News.

Oficialul insistă ca în procesul de construcţie să se implice şi companii din Republica Moldova, astfel încât să se mai creeze câteva locuri de muncă.

Chiril Gaburici, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Republica Moldova: "Noi vom fi implicaţi ca cheltuielile să fie corecte, pentru ca ulte rior să nu fie puse pe tariful pe care-l va plăti consumatorul. Până la sfârşitul verii 2018 ei vor începe fizic lucrările. Acum ei lucrează la capitolul autorizaţii, proceduri, contracte. Noi am negociat că această construcţie va porni în câteva părţi concomitent şi câteva echipe. Am zis că ne dorim, ei vor face licitaţii şi la aceste licitaţii ne dorim să participe şi jucătorii noştri, noi vrem ca ai noştri să muncească acolo, locuri de muncă, bani în economia ţării."

Prelungirea gazoductului Iaşi - Ungheni până la Chişinău va avea o lungime de 120 de km şi va trece prin 11 localităţi şi prin extravilanul altor patru suburbii ale capitalei Republicii Moldova. Constul proiectului este de 113 milioane de euro, dintre care 92 sunt oferite de BERD, BEI şi Comisia Europeană. Autorităţile recunosc că această sumă ar putea fi revizuită, pe parcursul lucrărilor.

Guvernul de la Chişinău promite ca Republica Moldova să aibă o sursă alternativă de gaze naturale în 2019.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook


Cele mai citite ştiri

Publicitate