România va sprijini R. Moldova în avansarea interconectării la piața energetică europeană

Email Imprimare PDF

25_parlamentul_republicii_moldovaParlamentul de la București va sprijini demersurile legislativului moldovean pentru urgentarea finalizării proiectelor de infrastructură în vederea interconectării Republicii Moldova la piața energetică europeană. O declarație în acest sens a fost semnată luni, 11 iunie, la Chișinău, la finalul celei de-a șaptea ședințe a Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României, transmite IPN, preluat de Romanian Global News.

Bogdan-Ionel Rodeanu, deputat român şi copreședinte al comisiei, a spus că declarația semnată mai prevede faptul că ambele părți vor milita pentru dezvoltarea cooperării în domeniul construcției și modernizării infrastructurii de transport. La fel, s-a stabilit să fie identificate soluții durabile pentru sporirea eficienței în ceea ce privește facilitarea tranzitului la frontieră.

Deputatul a reiterat disponibilitatea statului român pentru o coordonare mai strânsă în vederea concretizării proiectelor comune cu beneficii directe pentru cetățenii moldoveni și români. „Vom încerca să fim facilitatorii prin care comisiile permanente dintre cele două parlamente să poată coopera, să construiască planuri bilaterale în ceea ce privește domeniile de interes", a spus Bogdan-Ionel Rodeanu.

George Mocanu, deputat de peste Prut, copreședinte al comisiei, a menționat că Republica Moldova beneficiază de sprijin consistent din partea României, prin asistența oferită în implementarea reformelor. Deputatul a exprimat gratitudine României pentru acest sprijin.

George Mocanu a mai spus că la ședință s-a discutat necesitatea eliminării sau, cel puțin, reducerii tarifelor de roaming, încheierea unui acord bilateral care ar avea drept scop facilitarea angajării cetățenilor din Republica Moldova în România şi invers.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.