Comisia pentru Dezarmare şi Securitate Internaţionalã a ONU, prezidatã de România, s-a reunit într-o nouã sesiune

Email Imprimare PDF

24_jingaDezarmarea şi neproliferarea sunt cele două faţete ale aceleiaşi monede şi de aceea ele trebuie promovate în paralel, a susţinut reprezentantul permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, preşedintele Comisiei pentru Dezarmare şi Securitate Internaţională (Comisia I), care şi-a început luni cea de-a 73-a sesiune de lucru la sediul ONU din New York.Comisia I este organismul unde statele membre ONU se reunesc pentru a evalua progresele, dar şi eşecurile înregistrate în anul precedent în toate d omeniile ce ţin de dezarmare şi neproliferare, precum şi pentru a planifica acţiunile viitoare în materie.

"În ultima perioadã, amplificarea tensiunilor în relaþiile internaţionale a devenit îngrijorãtoare, de aceea rolul ONU în promovarea dialogului şi cooperãrii - în calitatea sa de cel mai important forum multilateral universal - este crucial'', a spus Ion Jinga, citat într-un comunicat de presã difuzat marţi de Reprezentanþa Permanentã a României la ONU.

În acest context, ambasadorul a salutat iniţiativa "Agenda pentru Dezarmare" a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care plasează dezarmarea, controlul armamentelor şi neproliferarea în centrul eforturilor de promovare a păcii şi securităţii globale, şi a condamnat utilizarea armelor chimice, arătând că cei vinovaţi trebuie să răspundă, pentru a se evita repetarea unor astfel de violări grave ale dreptului internaţional.

Ambasadorul român s-a referit şi la maniera în care România înţelege să îşi exercite rolul de Preşedinte al Comisiei anunţând că se va concentra pe trei aspecte esenţiale pentru o sesiune de succes.

''Vom acţiona ca honest broker, vom căuta consensul ori de câte ori acesta va fi posibil şi vom promova o atmosferă de încredere şi colaborare între delegaţii'', a spus el, amintind că ţara noastră are o lungă tradiţie de mediator imparţial şi de promotor al păcii prin diplomaţie şi, ca parte a tuturor acordurilor multilaterale majore în domeniul limitării armamentelor şi dezarmării, a dovedit determinare în a facilita identificarea de soluţii la probleme care ameninţă pacea şi securitatea internaţională.

În cadrul primei reuniuni a sesiunii, au mai luat cuvântul preşedintele Adunării Generale a ONU, Maria Fernanda Espinosa Garces, Înaltul Reprezentant ONU pentru Dezarmare, Izumi Nakamitsu, precum şi şefii delegaţiilor naţionale din Indonezia (în numele Mişcării de Nealiniere), Norvegia (în numele Statelor Nordice), Africa de Sud (în numele Coaliţiei pentru o Nouă Agendă), Filipine (în numele ASEAN), Maroc (în numele Grupului Statelor Africane), Tinidad şi Tobago (în numele Comunităţii Caraibiene), Uniunea Europeană, Mexic, Irak, SUA, Egipt şi Siria.

Cea de a 73-a sesiune a Comisiei pentru Dezarmare şi Securitate Internaţională a ONU cuprinde o agendă bogată, structurată în trei segmente distincte: Dezbaterea Generală, în intervalul 8 - 17 octombrie; Discuţii Tematice pe cele şapte domenii ce intră în competenţa Comisiei I, care vor avea loc în perioada 17 - 31 octombrie (Arme nucleare; Alte arme de distrugere în masă; Spaţiul cosmic; Arme convenţionale; Alte măsuri de dezarmare şi securitate internaţională; Dezarmare regională şi securitate; Infrastructura instituţională a dezarmării); şi Adoptarea Rezoluţiilor şi Deciziilor, în intervalul 1 - 8 noiembrie 2018. Panelul la nivel înalt va avea loc la 17 octombrie.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook


Cele mai citite ştiri

Publicitate