MRP a lansat etapa a șasea a proiectului “Descoperă și Cunoaște România”, ediția Centenar

Email Imprimare PDF

20_mrp_descopera_si_cunoaste_romaniaPe 12 octombrie 2018, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a lansat cea de-a șasea ediție a proiectului „Descoperă și Cunoaște România", ediția Centenar, transmite Romanian Global News.

MRP a pregătit grupului de etnici români din Bulgaria atât vizite la monumente istorice, muzee și mănăstiri, cât și întrevederi cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale, în județele Olt și Dâmbovița. Festivitatea de deschidere a celei de-a șasea etape a avut loc în sala Consiliului Județean Olt, unde secretarul de stat MRP Veaceslav Șaramet împreună cu președintele al CJ Olt, Marius Oprescu, și vicepreședintele Virgil Delureanu le-au adresat un cuvânt de bun venit participanților.

Ca parte a programului, etnicii români vor vizita în perioada 12-14 octombrie a.c. muzee (Muzeul Județean Olt, Muzeul Câmpiei Boianului, Ansamblul Monumental „Curtea Domnească", Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, Ansamblul Palatului Brâncovenesc din Potlogi), mănăstiri (Mănăstirea Clocociov, Mănăstirea Dealu) și vor avea întrevederi cu reprezentanți ai administrației publice centrale și locale la Consiliul Județean Olt și la Consiliul Județean Dâmbovița.

Proiectul MRP „Descoperă și Cunoaște România" își propune să contribuie la consolidarea dialogului între etnicii români din afara granițelor, în vederea menținerii legăturilor identitare românești. Edițiile anului Centenar sunt dedicate comunităților istorice și se desfășoară în perioada martie – decembrie 2018.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.