Laude pentru comunitatea românească la întâlnirea Klaus Iohannis – Sergio Mattarella

Marţi, 16 Octombrie 2018 Roma, Italia / Romanian Global News
Imprimare

19_iohannis_mattarela«Există legături sociale foarte adânci. În Italia este prezentă o importantă comunitate românească, este comunitatea cea mai importantă în Italia, cea mai mare. Vorbim de circa 1,2 milioane de români.

Există mii de italieni care, la rândul lor, locuiesc în România, există multe companii italiene, întreprinderi care sunt active în România, vorbim despre mai mult de 19.000 de companii şi această colaborare economică este facilitată de aceste legături umane care se dezvoltă între poporul român şi poporul italian. Vorbim despre o colaborare şi o apropiere care se reflectă şi la nivelul cultural.»

Declarația aparține președintelui Italiei, Sergio Mattarella, și a fost făcută după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis de luni, 15 octombrie de la Roma. Preşedintele român a fost primit, luni, la Palatul Quirinale din Roma, cu onoruri militare, în cadrul vizitei de stat pe care şeful statului român o efectuează în Republica Italiană. Cei doi șefi de stat au făcut declarații comune, transmite Gazeta Românească, preluat de Romanian Global News.

Sergio Mattarella a mai vorbit despre colaborarea importantă dintre România și Italia în cadrul UE și NaATO, și în perspectiva preluării, de către România, a Președinției Consiliului Uniunii Europene, anul viitor.

Klaus Iohannis, la rândul său, s-a referit în termeni elogioși la comunitatea românească:

«În mai multe rânduri am subliniat comunitatea de valori, istoria comună, cultura bogată comună şi am ajuns foarte repede şi cu sentimente foarte pozitive la discuții despre cele două comunități reciproce, comunitatea italiană foarte numeroasă deja, din România, și comunitatea românească din Italia. Avem, în Italia, aproximativ 1,2 milioane de români, este cea mai mare comunitate românească din afara granițelor țării, și am putut să subliniem, împreună cu domnul Președinte Mattarella, că această comunitate de români este foarte bine integrată în Italia, foarte bine apreciată.»