Violarea drepturilor omului din regiunea transnistreană, luată în vizor de CEDO

Email Imprimare PDF

31_violarea_drepturilor_cedoPersoanele care ajung să fie sechestrate și deținute în așa-numitul izolator temporar din subsolul miliției din Tiraspol susțin că condițiile sunt periculoase pentru viață și sănătate.

Sentimentul împărtășit de acestea este că nu există nicio șansă să scapi de o sentință dacă nu ești în stare să îți asiguri singur trecerea în fața așa-numiților judecători sau lideri ai regiunii transnistrene. Totodată, nimeni din țară nu ar putea să se implice în problema personală, deoarece subiectul justiției în regiunea transnistreană mai este tratat ca unul politic cu rază lungă de acțiune. Concluziile se regăsesc într-un comunicat de presă al Asociației Promo-LEX, care anunță că pe 11 octombrie 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a comunicat o cauză care relevă aceste probleme sistemice din regiunea transnistreană, transmite IPN, citat de www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.

CEDO a comunicat Guvernelor Republicii Moldova și Federației Ruse cauza unui fost funcționar din cadrul administrației orășenești din nordul regiunii transnistrene, cerând explicații pe marginea violării prevăzute de art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre detenția în condiții inumane și lipsa asistenței medicale.

Potrivit faptelor din anul 2015, bărbatul a fost vizat de o plângere de comitere a unei sustrageri pe care pretinde că nu a făcut-o. Deși inițierea „urmării penale" este refuzată în repetate rânduri, deoarece nu există componentă de infracțiune, în februarie 2017 „comitetul de anchetă" a dispus începerea urmării penale pe aceeași faptă pentru care anterior a primit refuz. Ulterior acțiunile acestuia au fost recalificate din „abuz în serviciu" în „delapidarea averii", iar în martie 2017 bărbatul a fost plasat în „arest" și ținut în detenție până pe 2 iunie 2017.

Promo-LEX menționează că este un caz tipic al acțiunilor așa numitelor organe de forță care prin acțiunile sale fac așa-numita justiție în regiunea transnistreană, ce e drept cu un iz tendențios și vădit direcționat împotriva celor care nu sunt de-ai casei sau care nu își pot procura imunitatea. De cele mai multe ori cetățenii Republicii Moldova acceptă această realitate și nu încearcă să se apere în fața acestor ilegalități. În opinia juriștilor asociației, aceste situații sunt zilnice, însă numărul celor care încearcă să spună ceva este din ce în ce mai mic. În calitatea lor de avocați, ei recomandă că orice ilegalitate trebuie reclamată și raportată instanțelor constituționale, în primul rând.

În opinia avocaților Promo LEX, chiar dacă procedura de apărare a drepturilor încălcate de către așa numita administrație este anevoioasă, victimele trebuie să persevereze. Avocații au menționat că, începând cu anul 201,5 au fost emise mai multe hotărâri reprezentative cum ar fi cauzele Mozer, Eriomenco, Vardanean, Apcov, Draci etc. CEDO a constatat în mod sistemic că instanțele din regiunea transnistreană, care au decis arestarea reclamanților, aparțin unui sistem care nu respectă prevederile legale.

Ion Manole, director executiv Promo-LEX, consideră că această situație trebuie analizată mai profund și în cadrul dialogului între părțile implicate în soluționarea conflictului transnistrean, deoarece face parte din chestiunea principală de aplicare a legii penale în spațiu secesionist. În opinia sa, CEDO, în calitate de organ de jurisdicție regională, nu ar trebui să se implice în clarificarea chestiunilor ce țin de implementarea unor soluții pentru o justiție tranzitorie, ci această sarcină trebuie să le revină autorităților.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.