Regizorul și actorul Petru Hadârcă a fost decorat de preşedintele României Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Cultural”

Email Imprimare PDF

25_petru_hadarcaPotrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale de la București, şeful statului român a conferit Ordinul „Meritul Cultural" în grad de Comandor, categoria F „Promovarea culturii", actorului şi regizorului Petru Hadârcă, în semn de „apreciere pentru contribuţia importantă avută la promovarea culturii, pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute în întreaga sa carieră actoricească, pe scenă şi pe ecran, pentru implicarea activă în organizarea unor evenimente culturale de înaltă ţinută", transmite Romanian Global News.

Petru Hadârcă este director al Teatrului Național Mihai Eminescu din Chișinău, a fost actor la teatrele „Luceafărul" din Chișinău, precum și la Teatrul „Ion Creangă" din București, a colaborat cu Teatrul „Nottara" din București. A jucat în roluri principale în peste 50 de spectacole de teatru, filme televizate și artistice. Este organizatorul Festivalului Teatrelor Naționale din România și R. Moldova.

În 2012, Președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti i-a conferit titlul onorific de „Maestru în artă".

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.