Banner

Alături de comunitatea românească, ministrul Natalia-Elena Intotero a participat, la Torino, la o seară festivă dedicată Zilei Naționale

Email Imprimare PDF

10_intotero_torinoSeria evenimentelor dedicate Zilei Naționale continuă în comunitățile românilor de pretutindeni. Ministrul Natalia-Intotero li s-a alăturat vineri, 7 decembrie 2018,românilor din Torino care au sărbătorit aniversarea centenară în cadrul unui eveniment organizat de Consulatul General al României, transmite Romanian Global News.

La seara festivă au participat consulul general Ioana Gheorghiaș, numeroși reprezentanți ai corpului consular acreditat la Torino, membri ai comunității românești cât și oficiali locali, și a inclus recitaluri artistice, precum și o expoziție de costume populare.

„Este important ca în asemenea momente importante pentru noi, ca popor, românii să sărbătorească împreună, oriunde ar fi, și să îi facă parte la bucuria lor și pe membrii comunităților de peste hotare unde au ales să trăiască, să muncească, să învețe. Doar uniți putem arăta cu adevărat cine suntem și ne putem afirma potențialul. Românii formează cea mai numeroasă comunitate de străini din regiunea Piemonte, iar prezența lor este importantă aici. Vă salut pe toți, vă transmit un cald cu ocazia Centenarului și salut, totodată, buna colaborare dintre autoritățile locale și Consulatul General al României la Torino", a spus ministrul Natalia-Elena Intotero.

Autoritățile locale au fost reprezentate de Monica Cerutti, consilier regional pe probleme de cooperare descentralizată internațională și egalitate de șanse, Marco Giusta, consilier pe probleme de egalitate de șanse și familie din cadrul Primăriei din Torino, precum și alți oficiali din cadrul Prefecturii, Primăriei, chesturii, edili din alte localități situate în apropiere de Torino.

Au fost transmise mesaje ale președintelui regiunii Piemont, Sergio Chiamparino, și ale prefectului Claudio Palomba. Din cadrul comunității românești au luat parte la eveniment reprezentanți ai mediului asociativ și ai clerului, antreprenori de succes, medici, profesori, etnografi.

Momentele artistice au fost asigurate de violonistul Andrei Paiu, iar creatorii Daniel Robu, reprezentant regional al Academiei croitorilor de la Roma, și Viorica Giurgiu au prezentat o evoluție în timp a costumului românesc.