Banner

Prim Ministrul Viorica Dăncilă: “Indiferent de scenariul în care vor evolua negocierile privind Brexit-ul, cetăţenii trebuie să rămână prioritatea”

Email Imprimare PDF

12_viorica_dancilaPremierul Viorica Dăncilă a declarat joi, 10 ianuarie, că, indiferent de scenariul în care vor evolua negocierile cu Marea Britanie privind Brexit-ul, prioritatea UE trebuie să rămână protejarea drepturilor cetăţenilor europeni care locuiesc, muncesc sau studiază în Regatul Unit, transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News.

"Respectăm decizia Marii Britanii de a se retrage din Uniunea Europeană, dar trebuie să ne asigurăm în acelaşi timp că vom limita consecinţele negative generate de această retragere. Cel mai eficient instrument în acest sens îl reprezintă acordul de retragere agreat la nivel politic de liderii UE şi premierul Theresa May care reprezintă un compromis echitabil şi echilibrat. Acordul obţinut va asigura certitudinea juridică, atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru cetăţeni, cărora le garantează păstrarea drepturilor de care se bucură şi în prezent. Prioritatea Uniunii în aceste negocieri a fost protejarea drepturilor cetăţenilor europeni, inclusiv, bineînţeles, a celor români, care locuiesc, muncesc sau studiază în Marea Britanie. Consider că şi în perioada următoare cetăţenii trebuie să rămână prioritatea noastră, iar scopul nostru trebuie să fie acela ca, indiferent de scenariul prin care vor evolua negocierile, să minimizăm pe cât posibil efectele negative care ar putea afecta vieţile acestora", a afirmat Dăncilă, la Radio România Actualităţi.

Prim-ministrul a adăugat că, de asemenea, trebuie sprijinite eforturile Comisiei Europene, ale negociatorului-şef pe Brexit şi ale celorlalte instituţii europene pentru "a asigura cadrul instituţional necesar în oricare dintre scenariile care s-ar putea concretiza în perioada următoare".

"Cred că menţinerea unităţii statelor membre în jurul principiilor stabilite la nivelul Uniunii Europene rămâne un obiectiv în acest dosar şi în acest sens vom crea cadrul adecvat pentru facilitarea dialogului între statele membre, UE 27 de data aceasta, privind calea de urmat în perioada următoare. Revenind la cetăţeni, subliniez importanţa deosebită pe care România o acordă chestiunii mobilităţii, în particular în ceea ce priveşte respectarea principiilor reciprocităţii şi nediscriminării între statele membre. În acest context, în discuţiile privind relaţiile viitoare Uniunea Europeană - Marea Britanie, România va susţine o abordare cât mai ambiţioasă în cooperarea viitoare în acest domeniu, în special în ceea ce priveşte continuarea aplicării principiilor de coordonare a sistemelor de securitate socială. Sunt convinsă că acest aspect ar fi atât în beneficiul cetăţenilor europeni din Marea Britanie, dar şi al celor britanici stabiliţi în statele membre din Uniunea Europeană", a susţinut Viorica Dăncilă.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook