Banner

MRP aproape de comunitatea românească din Serbia

Email Imprimare PDF

12_mrp_sserbiaSecretarul de stat Victor Alexeev a participat ieri, 12 ianuarie a.c., la evenimentul intitulat „Românii pentru Români", de la Veliko Gradiste, o inițiativă dedicată promovării, dezvoltării și încurajării coeziunii mediului asociativ românesc din Republica Serbia, transmite Romanian Global News.

Cu acest prilej, oficialul MRP a luat parte la ședința extinsă a URS unde s-a discutat despre situația actuală a comunității românești din teritoriu, care conform Strategiei Naționale pentru Românii de Pretutindeni 2017-2020 însumează aproximativ 300.000 de etnici, și despre modalitățile de cooperare dintre românii din Serbia și cei din România prin intermediul structurilor asociative, cu accent pe dezvoltarea de proiecte comune, benefice ambelor părți.

Un alt punct esențial pe agendă l-a reprezentat limba română și posibilitățile de colaborare în vederea învățării, perfecționării și promovării acesteia în teritoriu atât prin cursuri realizate de profesori, cât și prin intermediul mijloacelor mass-media.

În a doua parte a evenimentului autoritătile sârbe alături de reprezentanți ai comunității românești din Timoc, precum și reprezentanți ai asociațiilor românești din mai multe orașe ale României au înființat Clubul de prietenie Sârbo-Român denumit Regina Maria.

Demnitarul MRP a reiterat susținerea statului român privind comunitatea românească din Serbia, încurajând cei peste 100 de etnici români prezenți la activitate să se implice mai mult în dezvoltarea de proiecte și să aplice pentru finanțare nerambursabilă la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. În egală măsură, Victor Alexeev i-a informat că noul Ghid al Beneficiarului pe anul 2019 se află în consultare publică pe site-ul instituției și orice persoană interesată să ajute la conturarea acestuia poată să transmită sugestiile și observațiile sale către MRP. Totodată, secretarul de stat le-a transmis tuturor celor prezenți că el împreună cu reprezentanți ai MRP vor efectua o deplasare în comunitățile istorice din jurul granițelor pentru a prezenta pe larg procedurile și documentele aferente procesului de depunere de proiecte la minister.

La eveniment au participat oficiali ai corpului diplomatic român acreditat în teritoriu, membrii ai mediului asociativ de la URS, Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia, Asociația „Românii împreună", Asociația „Românii din Omoli", reprezentanți de la Camera de Comerț bilaterală Româno-Sârbă, precum și reprezentanți ai mass-media în limba română din Serbia.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook