Banner

Ministrul ucrainean al afacerilor externe Pavlo Klimkin: „Ucraina ar trebui să permită dubla cetățenie”

Email Imprimare PDF

01_pavlo_klimkinÎn opina ministrului ucrainean al afacerilor externe Pavlo Klimkin, datorită introducerii dublei cetățenii, Ucraina ar putea atrage o mulțime de specialiști străini, din diferite domenii, care vor consolida eforturile în vederea implementării reformelor. Declarația a fost făcută marți, 26 februarie, în timpul unui briefing de presă la Odesa, notează UNIAN, citat de Libertatea Cuvântului, preluat de Romanian Global News.

„Consider că este necesar să se permită dubla cetățenie. Cu siguranță avem nevoie de ea. Cu toate acestea, în nici un caz nu ar trebui să se introducă dubla cetățenie cu țara agresoare (Federația Rusă). Vom discuta despre asta numai atunci când Donbasul și Crimeea se va reîntoarce în componența Ucrainei", a declarat Klimkin.

Potrivit diplomatului ucrainean, datorită legalizării dublei cetățenii „specialiștii străini vor putea veni să ne ajute cu implementarea reformelor".

În luna octombrie anul trecut Pavlo Klimkin a declarat că locuitorii regiunii Transcarpatia, care au obținut cetățenia maghiară, nu vor și sancționați de autoritățile ucrainene pentru deținerea dublei cetățenii.

Reamintim că recent, un funcţionar public din regiunea Cernăuţi a fost demis din funcţie, după ce autorităţile au descoperit că acesta deţine şi cetățenie română.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook