Banner

Deputatul Constantin Codreanu: „Propun încheierea unui acord de colaborare între Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială din România și instituția de resort din Italia spre beneficiul românilor din Peninsulă”

Email Imprimare PDF

01_codreanu_c_pPreședintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, i-a propus ministrului Muncii și Justiției Sociale, domnului Marius-Constantin Budăi, încheierea unui acord de colaborare între Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială din România și Institutul Național pentru Siguranță Socială din Italia, se arată într-un comunicat de presă remis la redacție, preluat de Romanian Global News.

Printr-o interpelare adresată Ministerului Muncii și Justiției Sociale, deputatul a solicitat informații cu privire la oportunitatea încheierii unui acord de colaborare între cele două instituţii, care să își desfășoare atribuțiile specifice în parteneriat pentru românii din Italia și, respectiv, pentru italienii din România. Constantin Codreanu l-a întrebat pe ministrul Muncii și Justiției Sociale care sunt acţiunile pe care partea română trebuie să le întreprindă în vederea semnării unui astfel de acord și când ar putea fi încheiat acesta.

Demersurile deputatului Constantin Codreanu vin în contextul vizitelor repetate pe care le-a întreprins la Roma, Milano, Torino, Verona, Florența, Veneția, Bologna, Treviso, Frosinone, Tivoli, Sicilia, toate materializate în întâlniri cu înalţi oficiali italieni, reprezentanţi ai diferitelor culte, dar şi lideri ai comunității române şi reprezentanți ai sectorului asociativ românesc. În cadrul vizitei de lucru pe care a avut-o în Sicilia, la începutul lunii aprilie, parlamentarul a participat la un eveniment cu o încărcătură culturală deosebită, organizat de comunitatea locală a românilor din Santa Croce Camerina.

„Într-o zonă în care românii au de suferit, atât de pe urma stereotipurilor, cât și de pe urma unui fenomen criminal bine cunoscut și insuficient combătut, caporalato, este esențial să arătăm o altă față a noastră ca popor. Să nu uităm că vorbim de țara în care avem cel mai mare număr de cetățeni români în afara României. Prin urmare, este un demers absolut necesar. De altfel, în Sicilia, românii sunt cei care domină numeric la capitolul stranieri.

În cadrul întrevederii avute cu membrii filialei Ragusa, Sicilia, ai Alianței Românilor din Italia, am discutat despre sprijinul pe care îl așteaptă comunitatea românească din partea instituțiilor statului român pentru a implementa cu succes proiectele pe care le realizează în această regiune", a transmis deputatul Constantin Codreanu.

Președintele C

omisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării va continua demersurile către Ministerul Muncii și Justiției Sociale în vederea obţinerii unui răspuns favorabil la solicitările explicite ale românilor din Peninsulă de a încheia unui acord de colaborare între Agenția Națională pentru Plăți și din România și Institutul Național pentru Siguranță Socială din Italia.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook