Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a estimat că românii care lucrează în Marea Britanie nu vor avea de suferit în urma Brexit-ului

Vineri, 12 Aprilie 2019 Bruxelles, Belgia / Romanian Global News
Imprimare

01_eugen_teodoroviciPreşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene ia în calcul inclusiv scenariul anulării ideii de Brexit în urma unui al doilea referendum care ar putea fi organizat pe această temă, a declarat vineri, 5 aprilie, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la finalul primei zile a reuniunii informale a miniştrilor de Economie şi Finanţe ai statelor din Consiliul UE (ECOFIN), a transmis Agerpres, preluat de Romanian Global News.

"Vizavi de Brexit, în primul rând haideţi să vedem care va fi votul pe 12 aprilie, şi apoi să vedem exact care este situaţia. La nivelul Preşedinţiei române sunt luate în calcul toate scenariile posibile, şi Brexit în baza unui acord, şi Brexit fără nici un acord, şi chiar fără un Brexit, în cazul în care în Parlamentul britanic se votează un nou referendum şi poate al doilea referendum să aibă un rezultat care să ducă la anularea ideii de Brexit. Nu ştiu care va fi votul, noi îl vom respecta, la nivel european, este dreptul cetăţenilor britanici să decidă", a declarat Eugen Teodorovici.

Guvernul conservator de la Londra a transmis în repetate rânduri în ultimele luni că nu va organiza un alt referendum privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor a estimat că românii care lucrează în Marea Britanie nu vor avea de suferit în urma Brexit-ului.

"Vizavi de şomaj (care ar putea afecta românii în cazul Brexit, n.r.), pot fi influenţe în economia europeană în ansamblul ei. Românii care lucrează în Marea Britanie nu vor avea de suferit, pentru că s-au purtat discuţii şi de ordin bilateral cu mai multe zone, astfel încât drepturile lor să nu fie afectate. Discuţiile continuă, pentru ca să fim siguri că românii din Marea Britanie nu vor avea de suferit", a afirmat Eugen Teodorovici.

Ministrul de Finanţe a apreciat că plecarea masivă a muncitorilor români în vestul Europei pune în pericol economia României.

"Sunt unele ţări care îşi doresc să primească şi să atragă în continuare forţă de muncă, pentru ei este normal aşa ceva, este mai puţin plăcut pentru noi, celelalte ţări europene, care suntem în pericol ca şi economie. Este şi acesta un factor care poate afecta competitivitatea României, neavând forţă de muncă atât calificată, cât şi necalificată, care pleacă către vestul Europei, rămâi cu banii necheltuiţi, cu proiectele doar pe hârtie. Se caută soluţii pentru ca la nivel european piaţa forţei de muncă să se echilibreze", a afirmat Eugen Teodorovici.